Actualitate
Percheziții și rețineri într-un dosar penal de înșelăciune prin metoda Accidentul

Comunicat de presă
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Bacău au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune. La data de 26 iulie a.c., au fost puse în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, astfel, fiind recuperat o parte din prejudiciul cauzat. Totodată, 3 persoane au ajuns în Arestul I.P.J.Bacău.
La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizati de către o femeie de 80 de ani, din comuna Bogdăneşti, despre faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 00:30, persoane necunoscute ar fi contactat-o telefonic folosindu-se de calități mincinoase, respectiv cadre medicale și, sub pretextul că fiul acesteia ar fi suferit un accident, i-ar fi solicitat acesteia sume de bani pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Bătrâna s-ar fi deplasat în comuna Oituz unde i-ar fi înmânat unei persoane necunoscute suma de 2.800 de euro si 2000 de lei, cu promisiunea că ii va fi ajutat fiul aflat în stare de nevoie.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a fost identificat un bărbat de 30 de ani, ce era încarcerat în Penitenciarul Galaţi. De asemenea, s-a stabilit că, bănuitul ar fi fost sprijinit în activitatea infracţională de două femei, de 19 și 40 de ani, cele două deplasându-se la bătrână de unde au preluat sumele de 2.800 euro şi 2.000 de lei.
La data de 26 iulie a.c., polițiști din Onești, Bacău și din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară dintre care, 6 pe raza județului Bacău şi 2 în Penitenciarul Galaţi.
La activităţi au fost angrenaţi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
În urma efectuării percheziţiilor în Penitenciarul Galaţi, polițiștii au găsit asupra bănuitului un telefon mobil și 10 cartele telefonice. De asemenea, la percheziţiile efectuate pe raza județului Bacău au fost identificate mijloace materiale de probă și suma de 2.000 de euro.
Faţă de persoanele bănuite de comiterea faptei s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, fiind introduse în Arestul I.P.J Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.
Actualitate
Mai puțini bani pentru cărți

Suntem la coada clasamentului la consumul de carte. Potrivit Eurostat, 94,7% dintre conaționali n-au cumpărat nici măcar o carte anul trecut. Iar procentul este în creștere față de 2023. Concret doar 5,3% dintre români au cumpărat anul trecut cărți tipărite, în timp ce procentul celor care au cumpărat cărți electronice sau audio-bookuri este la jumătate.
Potrivit ultimelor date statistice disponibile, o gospodarie din regiunea noastra cheltuie in medie doar 30 de lei pentru achiztia de cărți.
Aproximativ o treime din venituri se duc pe mâncare, iar alte categorii importante sunt utilitățile și produsele casnice, în timp ce cărțile rămân o cheltuială minoră, in ciuda faptului că cititul este o activitate valoroasă care aduce numeroase beneficii, cum ar fi dezvoltarea cunoștințelor, îmbunătățirea vocabularului și stimularea imaginației.
Multi dintre bacauani lasa achizitia de carti pe ultimul loc pe lista de cumparaturi.
Consumul redus de carte se reflectă și în cheltuielile gospodăriilor.Cauzele principale sunt lipsa timpului, nivelul scăzut de educație, venituri mici și un sistem educațional care nu stimulează obiceiul lecturii. În plus, piața de carte este slab promovată, iar numărul librăriilor este foarte mic comparativ cu alte țări.
Actualitate
Femeie reținută de polițiști pentru înșelăciune

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Giurgiu și al luptătorilor de la acțiuni speciale din Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au pus în aplicare un mandat de percheziție, în județul Giurgiu, la domiciliul unei tinere, de 27 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi pretins că are puteri tămăduitoare, promițând unei tinere, de 27 de ani, din municipiul Bacău, că o va ajuta în relația conjugală, primind de la aceasta peste 160.000 de euro.
La data de 7 mai a.c., în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Giurgiu și al luptătorilor de la acțiuni speciale din Giurgiu, au pus în executare un mandat de percheziție, în județul Giurgiu, la domiciliul celei în cauză.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, mijloace materiale de probă și sume de bani.
După administrarea probatoriului, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

