Actualitate
Amenzi de 25000 lei date de polițiștii băcăuani, în urma controalelor la un club din județul Bacău
Acțiunea blocada continuă
În noaptea de 12 spre 13 iulie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Bacău, împreună cu cei de la economic, polițiști de investigații criminale, de combaterea criminalității organizate și luptători pentru Acțiuni Speciale, alături de jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău și reprezentanți ai ITM, DSVSA și lucrători din cadrul Direcției Vamale Iași însoțiți de câine specializat în depistarea substanțelor interzise au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, combaterea consumului de alcool,precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma verificărilor efectuate la un club de pe raza comunei Măgura, oamenii legii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, acțiunile forțelor de ordine pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua.
Actualitate
Trufe recoltate ilegal în Bacău. Doi bărbați, amendați cu 4.000 de lei de jandarmi
Doi bărbați au fost depistați de jandarmii băcăuani în timp ce recoltau ilegal trufe negre dintr-o pădure din zona localității Gura Văii, județul Bacău. Aceștia foloseau câini specializați pentru căutarea trufelor, însă nu dețineau documentele legale necesare pentru desfășurarea activității.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, cei doi au fost identificați în timpul unei acțiuni desfășurate în zona forestieră din apropierea localității Gura Văii.
Trufele negre au fost confiscate
În urma verificărilor, jandarmii au găsit asupra celor doi bărbați mai multe trufe negre. Acestea au fost confiscate și predate unui reprezentant al Ocolului Silvic Livezi.
Verificările au stabilit că persoanele respective nu dețineau documente legale pentru a desfășura activitatea de recoltare a trufelor în zona silvică.
Amenzi de 4.000 de lei pentru recoltarea ilegală
Cei doi bărbați au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 17, lit. c) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Autoritățile atrag atenția asupra respectării legislației în cazul activităților de recoltare desfășurate în zonele silvice.
Jandarmii anunță că acțiunile vor continua
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău transmit că astfel de acțiuni vor continua pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din zonele forestiere.
Jandarmii le recomandă cetățenilor să se informeze temeinic înainte de a desfășura astfel de activități și să aibă asupra lor toate documentele justificative necesare.
De asemenea, recoltarea trufelor trebuie realizată prin metode care să nu afecteze mediul înconjurător și habitatul natural al pădurilor.
Sursa: IJJ Bacău



Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Buchila. Acoperișul casei și o anexă au ars pe 120 de metri pătrați
Un incendiu a izbucnit ieri, într-o gospodărie din satul Buchila, comuna Nicolae Bălcescu. Pompierii băcăuani au intervenit pentru stingerea flăcărilor, iar misiunea s-a încheiat după lichidarea incendiului.
La locul intervenției au acționat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
În urma incendiului au ars acoperișul casei de locuit și o anexă gospodărească, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați.
O persoană a suferit un atac de panică. Aceasta a fost evaluată de echipajul medical, însă a refuzat transportul la spital.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea unei flăcări – foc deschis în spații deschise.
Actualitate
Accident grav în Onești: trei autoturisme implicate, o femeie a decedat. DN 11 este blocat
Un accident rutier grav s-a produs, joi, în municipiul Onești, pe strada Calea Bacăului, pe DN 11. În eveniment au fost implicate trei autoturisme și cinci persoane.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, două dintre victime au rămas încarcerate într-unul dintre autoturisme. Una dintre acestea era inconștientă la sosirea echipajelor de intervenție.
La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD EPA, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SAJ.
Două persoane au fost descarcerate
Pompierii militari au intervenit pentru extragerea celor două persoane rămase încarcerate în autoturism. Ambele victime au fost scoase din mașină de echipajele de descarcerare.
Din totalul celor cinci persoane implicate în accident, trei au fost preluate de echipajele medicale și transportate la CPU Onești pentru acordarea îngrijirilor medicale.
O altă persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.
O femeie a decedat
Din nefericire, pentru una dintre victime, o femeie, medicii au declarat decesul. Potrivit ISU Bacău, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața.
La acest moment, circulația rutieră pe DN 11, în zona accidentului de pe Calea Bacăului din Onești, este în continuare blocată.
Misiunea echipajelor de intervenție este în dinamică, iar informațiile se pot modifica în funcție de evoluția situației operative.
Știre în curs de actualizare.


