Actualitate

Bărbat reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat soția și ar fi încercat să incendieze locuința

Published

on

Comunicat de presă

La data de 02 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna au reținut un bărbat de 49 de ani, din stațiune, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și tentativă la distrugere. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Din cercetări a reieșit faptul că, în dimineața zilei de 02 august a.c., în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția sa, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi amenințat-o și agresat-o pe femeia de 54 de ani. Totodată, acesta ar fi încercat să incendieze un perete al locuinței.
Împotriva celui în cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, prin care s-a dispus evacuarea acestuia din locuința comună și păstrarea unei distanțe de minim 50 de metri față de soția sa.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie și tentativă la distrugere.
Exit mobile version