Actualitate
Bilanțul activității de pregătire în domeniul situațiilor de urgență, din luna iulie, la ISU Bacău
Comunicat de presă
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău își desfășoară activitatea pe cele trei paliere esenţiale: prevenire, pregătire pentru intervenţie şi răspuns.
Astfel, acțiunile instituției noastre sunt orientate, cu precădere, spre consolidarea protecției și creșterea gradului de reziliență a comunităților, astfel încât consecințele tipurilor de risc să fie minimizate, iar starea de normalitate să fie restabilită în cel mai scurt timp.
În acest sens, în luna iulie, personalul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților a desfășurat exerciţii, instruiri, lecții deschise și acțiuni cu public numeros, în cadrul cărora au fost promovate măsurile şi regulile de comportare specifice tipurilor de risc. În urma acestor activități au fost intruiți 585 de tineri și adulți.
Tot în această perioadă, au fost evaluate documentațiile ce au stat la baza avizului de înființare și pentru sectorul de competență a două servicii private pentru situații de urgență, aparțindând unor operatori economici din municipiul Onești.
Pentru testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns în situaţii de urgenţă complexe, la nivelul subunităților de intervenție au fost executate șase exerciții cu forțe și mijloace și 132 de recunoașteri în teren, în vederea optimizării misiunilor de răspuns.
În ceea ce privește activitatea de voluntariat, în cadrul programului „Salvator din Pasiune” activează 72 de tineri, care, în luna iulie, au participat la 118 intervenții.
Actualitate
Se oprește căldura în Bacău de la 1 mai 2026 | Thermoenergy anunță sistarea furnizării
Se oprește căldura în Bacău de la 1 mai 2026. Cine poate cere în continuare furnizarea
Locuitorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Bacău rămân fără încălzire începând cu 1 mai, odată cu încheierea sezonului rece.
Începând cu data de 1 mai 2026, va fi sistată furnizarea agentului termic pentru încălzire către consumatorii racordați la rețeaua SACET din Bacău. Decizia aparține companiei Thermoenergy și vine în contextul creșterii temperaturilor exterioare prognozate pentru perioada următoare, dar și al respectării obligațiilor legale privind funcționarea sistemului de termoficare.
Reprezentanții societății au transmis că utilizatorii SACET — în special instituțiile publice, precum spitale, școli, grădinițe, creșe și licee — care doresc continuarea furnizării energiei termice și după această dată trebuie să depună o solicitare scrisă către Thermoenergy.
Oprirea livrării agentului termic este o măsură obișnuită la finalul sezonului rece, aplicată atunci când condițiile meteorologice nu mai justifică menținerea încălzirii în locuințe și instituții.
Actualitate
Trei bărbați și o femeie, arestați preventiv pentru trafic de minori și proxenetism în Bacău
Trei bărbați și o femeie, arestați preventiv pentru trafic de minori și proxenetism în Bacău
Bacău, 24 aprilie 2026 – Patru persoane, trei bărbați și o femeie, cu vârste între 25 și 32 de ani, au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de minori, tentativă la trafic de minori și proxenetism.
Minoră de 16 ani, exploatată sexual
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie – aprilie 2026, trei dintre suspecți ar fi înlesnit și obținut bani din exploatarea sexuală a unei minore de 16 ani.
Aceștia ar fi transportat și găzduit victima în diferite locații, inclusiv în spații închiriate, și ar fi publicat anunțuri online pentru oferirea de servicii sexuale contra cost.
Rețea de proxenetism documentată de DIICOT
Ancheta a fost realizată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate.
Un al patrulea suspect este acuzat că ar fi încercat să convingă victima să practice prostituția în beneficiul său, în județele Bacău și Tulcea.
Droguri de mare risc descoperite
În cazul unuia dintre inculpați, în vârstă de 26 de ani, s-a reținut și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, respectiv substanțe precum 3-CMC și 2-MMC.
Arestare preventivă dispusă de Tribunal
Pe 23 aprilie 2026, judecătorii au decis arestarea preventivă a celor patru persoane, după ce anterior fuseseră reținute pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă.
Actualitate
Bilete de tratament 2026: cât plătesc pensionarii și când încep seriile
Bilete de tratament 2026: cât plătesc pensionarii și când încep seriile
Pensionarii din România au început mai târziu în acest an să plece la tratament balnear, primele serii fiind programate abia la finalul lunii aprilie 2026.
Programul biletelor de tratament în 2026
Programul se desfășoară pe tot parcursul anului, până în decembrie, cu serii succesive organizate la nivel național.
Cât costă biletele de tratament în 2026
Prețul integral al biletelor a crescut față de 2025. Tarifele sunt cuprinse între:
- 3.480 lei
- 3.688 lei
Cazarea se face în hoteluri de două și trei stele.
Contribuția pensionarilor
Pensionarii plătesc o contribuție de 50% din pensia brută, dar nu mai mult decât costul total al biletului.
Condiții pentru asigurați
- 50% dacă venitul este sub 9.192 lei
- 100% dacă venitul depășește acest prag
Locuri limitate
Numărul biletelor este limitat, iar în primele serii sunt mai puține locuri disponibile.
