Actualitate
Cercetați pentru trafic de droguri
Comunicat de presă
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În sarcina primului bărbat s-a reținut că, în perioada noiembrie – decembrie 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale și în mod repetat, ar fi deținut și comercializat droguri de risc (canabis) către consumatori, din orașele Comănești și Moinești, județul Bacău.
De asemenea, la data de 13 decembrie 2023, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în autoturismul său, aproximativ 500 de grame de canabis, destinate comercializării, achiziționate anterior de la cel de-al doilea bărbat, cu suma de 13.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 100 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă.
După administrarea probelor, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, aceștia fiind ulterior prezentați Tribunalului Bacău, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.





Actualitate
Incendiu puternic la o gospodărie din Răcăuți, comuna Buciumi. O femeie a ajuns la spital
Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Răcăuți, comuna Buciumi.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), precum și o ambulanță SMURD.
Echipajul medical a acordat îngrijiri unei femei în vârstă de aproximativ 41 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești pentru investigații suplimentare.
Pagube importante în urma incendiului
În urma incendiului au ars:
- acoperișul unei case de locuit pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați;
- anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Actualitate
Doi bărbați reținuți în Moinești pentru furt calificat de peste 2.300 litri de carburant
Polițiștii din cadrul Poliția municipiului Moinești, sub coordonarea Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 52 și 53 de ani, cercetați pentru furt calificat de carburant.
În perioada decembrie 2025 – mai 2026, aceștia ar fi sustras aproximativ 2.300 de litri de produse petroliere dintr-o cisternă, înainte de livrarea către stațiile de distribuție. Prejudiciul estimat este de circa 21.000 de lei.
În urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a celor 5 percheziții domiciliare, polițiștii au ridicat mai multe probe relevante, inclusiv recipiente cu produs petrolier și dispozitive artizanale folosite la sustragerea carburantului.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a celor doi bărbați. Aceștia au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.
UPDATE:Cei doi au fost prezentați instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile
Actualitate
Incendiu puternic în comuna Helegiu, sat Drăgugești: trei locuințe și anexe afectate
În aceste momente, pompierii militari din județul Bacău intervin în comuna Helegiu, sat Drăgugești, pentru stingerea unui incendiu de amploare izbucnit în localitate.
Flăcările au cuprins trei locuințe și mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Intervenția este îngreunată de degajările masive de fum și de vântul puternic, care favorizează extinderea focului către proprietățile învecinate.
La fața locului acționează forțe și mijloace din mai multe subunități de intervenție: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, o autospecială de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, precum și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Totodată, o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Bacău este prezentă la locul intervenției.
La intervenție participă și grupa operativă a inspectoratului, iar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost anunțat pentru sprijin.
Autoritățile acționează în continuare pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor, iar misiunea este în dinamică.
Incendiul a fost lichidat. Se lucrează pentru măsuri complementare și pentru stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului.





