Actualitate
Culturile de toamnă nu sunt afectate
Primavara este tot mai aproape, iar agricultorii se pregătesc de lucrărilor specifice ale culturilor in această perioadă. Deși toamnă a fost secetoasă, iar iarna, de asemenea săracă in precipitații, culturile semănate in toamnă nu au avut de suferit, spun specialiștii.
Grâul și rapița, culturile de toamnă, au suficientă apă în sol, iar datorită temperaturilor deja au pornit in vegetație
Mare atenție la lucrările specifice de combatere a bolilor și dăunătorilor, dar și la cele de erbicidare acolo unde este cazul, spun specialiștii din domeniul fitosanitar.
Dacă nu sunt protejate în mod eficient, culturile de rapiță pot fi atacate de o serie de boli și dăunători, printre care făinarea, putregaiul cenușiu, putregaiul negru, viespea rapiței, gândacul păros și gărgărița pătată. Pentru a nu risca deprecierea culturilor, este important să se aplice tratamentele fitosanitare potrivite, spun specialiștii.