Actualitate

Evaluarea Națională 2026 în Bacău: Primele impresii după proba la Limba și literatura română

Published

on

Prima probă a Evaluării Naționale 2026, cea la Limba și literatura română, s-a încheiat ieri pentru miile de elevi de clasa a VIII-a din județul Bacău. După examen, mulți candidați au declarat că subiectele au fost accesibile și că speră să obțină rezultate bune.

La examen, elevii au primit două texte suport: „Mesteceni de hârtie” de Veronica D. Niculescu și un fragment din „Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee” de Carmen Strungaru. Pe baza acestora, candidații au avut de rezolvat mai multe cerințe de înțelegere și interpretare.

Unul dintre subiectele care le-a solicitat atenția a fost redactarea unui rezumat al primului text, într-un număr de 100-150 de cuvinte. Potrivit impresiilor exprimate după examen, mulți elevi au considerat cerințele accesibile și sunt optimiști în privința notelor pe care le vor obține.

Emoții pentru elevi și părinți

Ziua examenului a fost una plină de emoții nu doar pentru elevi, ci și pentru părinții care au așteptat în fața centrelor de examen sau acasă primele reacții după încheierea probei.

Pentru absolvenții de gimnaziu, Evaluarea Națională reprezintă un pas important, rezultatele obținute urmând să stabilească admiterea în învățământul liceal.

Când se afișează rezultatele

Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2026 vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12:00, atât online, cât și în centrele de examen.

Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor vor avea loc în data de 1 iulie, între orele 14:00 și 18:00, precum și în zilele de 2 și 3 iulie.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 8 iulie, fiind afișate anonimizat, prin coduri individuale atribuite fiecărui candidat.

Cum se calculează media de admitere la liceu

Media de admitere în clasa a IX-a este reprezentată de media generală obținută la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică a notelor de la probele de examen, cu două zecimale și fără rotunjire.

Exit mobile version