Eveniment
Explozie într-o gospodărie din Bogdănești. O femeie a fost prinsă sub dărâmături
O explozie s-a produs în această dimineață într-o gospodărie din comuna Bogdănești, județul Bacău. O femeie a fost surprinsă sub dărâmături și a avut nevoie de intervenția echipajelor de salvare.
Incidentul a fost semnalat prin apel la numărul unic de urgență 112, după ce martorii au anunțat producerea unei explozii și posibilitatea ca o persoană să fie prinsă sub dărâmături.
La fața locului au intervenit de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bogdănești.
Ajunse la locul intervenției, echipajele au constatat că explozia s-a produs, cel mai probabil, în urma acumulării de gaze la nivelul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară), fără a fi urmată de incendiu.
O femeie în vârstă de aproximativ 56 de ani a fost găsită sub dărâmături. Aceasta a fost extrasă de echipajele de intervenție în stare de conștiență și predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, pentru acordarea îngrijirilor medicale și transport la spital.


Eveniment
Lavinia Dogaru și Vanessa Văsâi, în Lotul Național după Campionatul de Juniori de la Olimp
🏆 Lavinia Dogaru și Vanessa Văsâi, în Lotul Național după Campionatul de Juniori de la Olimp
Bacău, 2026 – Academia de Șah Văsâi din Bacău trăiește unul dintre cele mai frumoase momente din activitatea sa. La Campionatul Național de Juniori desfășurat la Olimp, în perioada 01–09 aprilie 2026, două dintre sportivele clubului au reușit performanța de a intra în Lotul Național al României.
Au fost 9 zile intense, în care a existat doar șahul, munca și dorința de a reuși. 9 zile de luptă, concentrare și emoție — iar la final, visul a devenit realitate.
♟️ Lavinia-Karis Dogaru — Locul 5 Under 12 Fete
Lavinia a revenit în forma ei cea mai bună, specifică partidelor clasice lungi. Printr-un joc solid și o capacitate excelentă de revenire, a obținut locul 5 și calificarea în Lotul Național.
♟️ Vanessa Maria Văsâi — Locul 8 Under 12 Fete
Vanessa a demonstrat maturitate tactică și inspirație în momentele cheie. Cu locul 8, ea își împlinește visul de a face parte din Lotul Național al României.
⭐ Ariana Teodora Timaru — Starul ascendent
Cu 4,5 puncte din 9 la Under 10 Fete, Ariana a impresionat prin jocul curajos și creativ, fiind una dintre marile speranțe ale echipei.
„Visul s-a împlinit după un an de așteptare, când se aștepta mai puțin și când plăcerea pentru joc era pe primul loc. Fetelor, suntem mândri de voi!”
— Alexandru Văsâi, antrenor principal
🙏 Mulțumiri speciale
Mulțumiri doamnei instructor Andreea Timaru pentru implicare și susținere pe toată durata competiției.
Participarea a fost susținută de club și părinți, fără sponsori — dovadă că performanța se construiește prin pasiune și comunitate.




Actualitate
Incendiu violent la o locuință din Onești. Un bărbat a murit
Incendiu violent la o locuință din Onești. Un bărbat a murit
Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții trecute la o locuință situată pe strada Siliștei, din cartierul Slobozia, municipiul Onești.
Intervenție de amploare a pompierilor din Onești
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Onești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o locuință cu regim de înălțime parter plus mansardă, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Exista suspiciunea că persoane ar fi surprinse în interior.
Victimă găsită carbonizată în locuință
Din nefericire, pompierii au descoperit în interiorul imobilului trupul carbonizat al unui bărbat, în vârstă de aproximativ 66 de ani.
Totodată, o femeie de 53 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești.
Cauza probabilă a incendiului
Incendiul a fost localizat și lichidat de către pompieri, care au acționat ulterior pentru înlăturarea efectelor și prevenirea reaprinderii.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea focului deschis în spații închise.
Actualitate
Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani
Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Mircea Lucescu, antrenorul și jucătorul care a inspirat generații întregi, a murit la vârsta de 80 de ani.
Un adevărat simbol al dedicării și pasiunii pentru fotbal, Lucescu rămâne în inimile tuturor fanilor săi și ale comunității sportive
