Connect with us

Actualitate

Explozie pe strada Victor Babeș din Bacău

Published

on

În aceasta dimineata, în jurul orei 05:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Județean Bacău a fost anunțat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 1 1 2, despre producerea unei explozii pe strada Victor Babeș, din municipiul Bacău.

Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Din cadrul Serviciului Ambulanță Județean Bacău s-au deplasat trei echipaje.

Sosiți la fața locului militarii au constatat că explozia, neurmată de incendiu, s-a produs la etajul II al unui bloc de locuințe de tip P+4, iar elemente structurale s-au desprins peste o persoană.
Au fost evacuate 37 de persoane dintr-un bloc cu 104 garsoniere.

Concomitent cu acțiunile de intervenție s-a luat legătura cu Primăria Municipiului Bacău, care a pus la dispoziție spații de cazare în cadrul Bazei Letea Bacău. De asemenea, s-a luat legătura cu Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a evalua gradul de afectare a imobilului în care s-a produs explozia.

Forțele și mijloacele au fost suplimentate cu grupa operativă a inspectoratului, cu două autospeciale de primă intervenţie și comandă, containerul multirisc, un microbuz și două autospeciale pentru transport victime multiple.

Victima (bărbat, 63 de ani) surprinsă de dărâmături a fost extrasă și predată echipajelor medicale. Acesta a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 60% din suprafața corpului și multiple traumatisme. O adoua persoană a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital.

În continuare la fața locului se evaluează situația imobilului, continuând a fi transportate persoanele evacuate către adăpostul pus la dispoziție de Primăria Municipiului Bacău, la Baza Letea.

Continue Reading

Actualitate

Târg cu produse autohtone de sezon

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Mihai Eminescu sărbătorit prin poezie și muzică

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Școala nr. 10 din Bacău

Published

on

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau