Connect with us

Actualitate

Expoziție de Xilogravură și Pictură

Published

on

Actualitate

I.P.J. Bacău recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – sesiunea 2026

Published

on

Comunicat de presă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară, până la data de 24 iulie 2026, activitatea de recrutare a persoanelor care doresc să participe la concursul de admitere organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București.

Candidații se pot înscrie la programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Poliție, la specializările „Ordine și siguranță publică” și „Drept”, locurile fiind comune pentru femei și bărbați. De asemenea, agenții de poliție care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare pot candida pentru programul de studii universitare cu frecvență redusă.

Cererea-tip de înscriere, însoțită de consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar, se transmite exclusiv în format electronic, până la data de 24 iulie 2026, la adresa de e-mail a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Dosarele complete de recrutare se depun la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, până la data de 6 august 2026, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08.00–16.00.

Evaluarea psihologică a candidaților se va desfășura până la data de 4 august 2026, iar etapele concursului de admitere organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” sunt programate astfel:

12–19 august 2026 – evaluarea performanței fizice;
22 august 2026 – proba scrisă de verificare a cunoștințelor;
27 august – 14 septembrie 2026 – examinarea medicală;
15 septembrie 2026 – afișarea rezultatelor finale.
Persoanele interesate trebuie să îndeplinească toate condițiile legale și criteriile specifice de recrutare, inclusiv cele privind studiile, aptitudinile medicale, psihologice și fizice, precum și conduita corespunzătoare exercitării profesiei de polițist.

Informații complete privind condițiile de recrutare, calendarul admiterii, documentele necesare și formularele de înscriere sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în secțiunea Carieră – Admitere instituții de învățământ, precum și pe site-ul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Continue Reading

Actualitate

Bărbat urmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

Published

on

La data de 02 iulie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au depistat un bărbat de 40 de ani, din comuna Letea-Veche, urmărit internațional.

Acesta era vizat de un mandat european de arestare emis de autoritățile din Franța, pentru comiterea a 34 de infracțiuni pe teritoriul acestei țări, respectiv, complicitate la înșelăciune, complicitate la utilizarea de instrumente de plată contrafăcute, complicitate la folosirea de plăcuțe false montate pe un autovehicul.

Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a dispus reținerea lui pentru 24 de ore, totodată fiind demarate procedurile de predare către autoritățile judiciare din Franța.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Continue Reading

Actualitate

Bacalaureat 2026: Ce subiecte au picat la Matematică și Istorie. Mii de absolvenți au susținut proba obligatorie

Published

on

Mii de absolvenți de liceu din întreaga țară au susținut astăzi proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026. Elevii de la profilul real au susținut examenul la Matematică, în timp ce candidații de la profilul uman și pedagogic au fost evaluați la Istorie.

La proba de Matematică, primul subiect a cuprins exerciții din numere complexe, funcții, ecuații și mulțimi. La al doilea subiect, elevii au avut de rezolvat cerințe referitoare la matrici, sisteme de ecuații și legea de compoziție asociativă. Ultimul subiect a inclus probleme despre funcții, derivate și integrale.

La Istorie, primul subiect s-a bazat pe un text despre Alexandru Ioan Cuza. Al doilea subiect a vizat domnitorii români, iar la ultimul punct candidații au redactat un eseu despre comunismul din România la mijlocul secolului al XX-lea.

Examenul național de Bacalaureat 2026 continuă joi, 2 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele vor fi afișate conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, iar elevii vor putea depune contestații în intervalele prevăzute de regulament.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau