Connect with us

Actualitate

Fenomen de creștere alarmantă și necontrolată a publicității înșelătoare și mincinoase la suplimentele alimentare

Published

on

Comunicat de presă

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): “Fenomenul de creștere alarmantă și necontrolată a publicității înșelătoare și mincinoase la suplimentele alimentare, reprezintă un afront grav la adresa consumatorilor, a sănătății acestora și a companiilor responsabile care activează în această industrie, avertizează PRIMER, care solicită autorităților din domeniu să intervină de urgență pentru a reglementa acest tip de publicitate, în special în mediul online și pe platformele social media, unde aceasta a atins proporții alarmante. ”

PRIMER – care reuneşte cele mai importante 18 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia asupra fenomenului îngrijorător de creștere alarmantă și necontrolată a publicității înșelătoare și mincinoase la suplimentele alimentare, care reprezintă o amenințare gravă la adresa consumatorilor, a sănătății acestora și a companiilor responsabile care activează în această industrie.

În contextul acestei escaladări de practici de publicitate periculoase, PRIMER solicită autorităților din domeniu să intervină de urgență pentru reglementarea publicității de acest tip, în special în mediul online și social media.

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, care asigură peste 50% din produsele din această categorie, dar și din alte segmente destinate îngrijirii sănătății de zi cu zi a românilor, subliniază faptul că această escaladare de practici de publicitate înșelătoare afectează toate companiile membre care respectă în mod riguros legislația și implicit, regulamentele privind publicitatea specifică produselor din categoria suplimentelor alimentare.

Cu toate că există o legislație relativ recentă referitoare la suplimentele alimentare – Legea nr. 56/2021, publicată la 1 aprilie 2021 – care clarifică instituțiile implicate în notificarea suplimentelor alimentare, problema majoră constă în lipsa normelor de aplicare. Chiar daca legea stipula că aceste norme trebuie emise în termen de 90 de zile de la publicare, până în prezent, după mai bine de 2 ani, acestea nu există.

Această lipsă de norme de aplicare lasă un vid legislativ periculos, iar consecințele se resimt în publicitatea înșelătoare și mincinoasă, care atinge proporții care sfidează siguranță sanitară și bunul gust al consumatorilor, încălcând totodată, toate codurile de

publicitate aplicabile pentru acest tip de produse, reprezentând și o amenințare directă la integritatea și credibilitatea întregii industrii de suplimente alimentare din România.

Prin urmare, PRIMER solicită cu fermitate autorităților competente să intervină de urgență pentru reglementarea acestei situații, care devine din ce în ce mai dificil de controlat, prin implementarea unui set de masuri cum ar fi cele de mai jos pentru a combate publicitatea periculoasă la suplimentele alimentare, în normele de aplicare la Legea 56/2021:

  • limitarea duratei clipurilor publicitare la maximum 60 secunde;
  • interzicerea utilizării de testimoniale sau role-play-uri cu medici și farmaciști;
  • interzicerea formelor de promovare care se bazează pe recomandările unor societăți medicale specifice;
  • interzicerea utilizării unor expresii precum  “bazat pe studii științifice”
  • interzicerea citării unor studii științifice, în cazul în care marca promovată nu a participat la acestea;
  • interzicerea utilizării de testimoniale sau role-play-uri cu persoane de notorietate sau celebre;
  • interzicerea utilizării de testimoniale sau role-play-uri cu persoane care poartă halat alb, care creează impresia unei recomandări din partea unui medic / farmacist;
  • interzicerea utilizării superlativului și a unor formule exagerate, precum: “miraculos”, “revoluționar”, “inovator”, “salvator” – sau alte afirmații similare.

Totodată, PRIMER cere înființarea unei agenții specializate în aprobarea conținutului publicitar și sancționarea cu amenzi usturătoare a producătorilor, investitorilor media sau agențiilor de publicitate care nu se conformează.

În plus, PRIMER solicită o aplicare mai strictă și severă a legilor și regulamentelor existente în domeniul publicității, în special a celor stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care sunt adecvate în forma actuală.

PRIMER considera că toate aceste măsuri sunt imperios necesare pentru a proteja interesele consumatorilor și pentru a restabili imaginea industriei suplimentelor alimentare.

În acest context, este esențial ca autoritățile să acționeze rapid în vederea reglementării eficiente a publicității produselor din categoria suplimentelor alimentare, pentru a garanta, astfel, sănătatea și siguranța consumatorilor și pentru a stopa această escaladare a practicilor incorecte si periculoase de publicitate.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 18 fabrici de medicamente din țară: AC HELCOR, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA / SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.

Continue Reading

Actualitate

Șofer cu permisul anulat și alcoolemie de 1,67 mg/l, reținut de polițiști în Tamași

Published

on

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost reținut de polițiștii din județul Bacău după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului, deși avea permisul de conducere anulat.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, incidentul a avut loc în seara zilei de 12 iulie, în jurul orei 21:00, pe raza comunei Tamași. Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci l-au oprit în trafic și l-au testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul testării a indicat o concentrație de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției, oamenii legii au constatat că acesta figura cu permisul de conducere anulat.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore, iar bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Continue Reading

Actualitate

Bărbat bănuit de furt, prins de un polițist de la Transporturi, aflat în timpul liber

Published

on

La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 15:30, un polițist din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, aflat în timpul liber, a observat un bărbat care ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin din municipiul Bacău.

Polițistul a pornit în urmărirea acestuia, reușind să îl prindă și să îl imobilizeze. Ulterior, a solicitat intervenția colegilor din cadrul Secției 1 Poliție Bacău.

În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 29 de ani, din municipiul Bacău, asupra căruia au fost găsite bunurile sustrase din magazin.

Bunurile au fost recuperate și restituite reprezentanților societății comerciale, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate.

Sursa- IPJ Bacău

Continue Reading

Actualitate

Autoutilitară radiată din Belgia, depistată în trafic de polițiștii din Bacău

Published

on

Comunicat de presă

Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic o autoutilitară cu numere de înmatriculare străine care figura ca fiind radiată din circulație de autoritățile belgiene. În urma verificărilor, conducătorul auto s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Control în trafic efectuat de polițiștii rutieri din Bacău

Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe drumurile publice, aceasta fiind condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Bacău.

Vehiculul avea numere de înmatriculare străine, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că autovehiculul fusese radiat din circulație de către autoritățile belgiene începând cu luna iunie a acestui an.

Dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat

Având în vedere situația constatată, polițiștii au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Autoritățile continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care vehiculul a fost pus în circulație pe drumurile publice din România.

Recomandări pentru persoanele care cumpără mașini din străinătate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să verifice cu atenție situația juridică a vehiculelor cumpărate din afara țării înainte de a le utiliza pe drumurile publice.

Este important ca proprietarii sau cumpărătorii să:

  • verifice statutul juridic al autovehiculului înainte de a circula cu acesta;
  • solicite documentele care dovedesc înmatricularea și valabilitatea acesteia în țara de proveniență;
  • se asigure că vehiculul nu este radiat din circulație și poate fi folosit legal în România;

ceară informații autorităților competente atunci când există neclarități privind situația administrativă a mașinii.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Bacău

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau