Connect with us

Actualitate

„Împreună hrănim speranța” – a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, organizată de Federația Băncilor pentru Alimente, revine între 4–6 aprilie în peste 1.000 de magazine din toată țara

Published

on

Comunicat de presă

Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele 9 Bănci Regionale pentru Alimente, alături de partenerii săi și mii de voluntari,organizează, între 4 și 6 aprilie, ediția de Paște a Colectei Naționale de Alimente, una dintre cele mai ample inițiative de solidaritate din România.Campania, derulată sub îndemnul „Împreună hrănim speranța”, încurajează gesturile mici cu impact mare, pentru ca și cei aflați în dificultate să simtă bucuria unei mese de Paște.

Timp de trei zile, românii sunt invitați să contribuie la susținerea celor vulnerabili prin donații de alimente neperisabile în magazinele partenere – Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România și Kaufland România. Fiecare produs donat va aduce o rază de speranță în casele unde prea des masa rămâne goală.

Colecta se desfășoară în 1.017 magazine din întreaga țară, astfel:
• în toate cele 379 de magazine Lidl România;
• în toate cele 417 de magazine PENNY | REWE România;
• în 43 de magazine Auchan România;
• în 178 de magazine Kaufland România.

În perioada 4-6 aprilie, clienții pot dona în coșurile special amenajate aflate după casele de marcat, produse de bază precum ulei, făină, conserve (carne, legume sau fructe), paste, orez, zahăr, biscuiți, cereale, dulciuri sau alimente pentru copii. Fiecare pachet donat va ajunge, prin Rețeaua Băncilor pentru Alimente și ONG-urile partenere, la persoane aflate în dificultate: familii cu venituri mici, vârstnici singuri, copii din centre, mame singure sau persoane fără adăpost și mulți alți oameni în nevoie.

Mii de voluntari, de toate vârstele, recunoscuți după vestele portocalii, vor fi prezenți în magazine pentru a oferi informații și a încuraja implicarea oamenilor. Ei sunt legătura vie dintre generozitatea oamenilor și nevoile reale ale celor vulnerabili.

„Colecta Națională de Alimente este solidaritatea care prinde viață prin gesturi simple și concrete. Și la această ediție ne dorim să aducem speranță și sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie, să ajungem la tot mai mulți oameni, datorită fiecăruia dintre voi – donatori, voluntari, parteneri. Invităm toți oamenii de bine să transforme un simplu drum la cumpărături într-un gest de atenție față de semenii încercați. De Paște, fiecare aliment donat înseamnă mai mult decât o masă: înseamnă speranță, demnitate și grijă.” – Gabriel Sescu, președinte Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR

Conform Eurostat, România are cea mai mare rată de sărăcie și excluziune socială din UE – 32% din populație este afectată, față de media europeană de 22%. Copiii sunt cei mai vulnerabili: în mediul rural, 22% merg la culcare flămânzi, potrivit unui studiu Word Vision.  În acest context, un gest simplu, precum donarea de alimente, poate aduce speranță în viața celor mai încercați.

Campania este posibilă datorită susținerii oferite de partenerii tradiționali ai Rețelei Băncilor pentru Alimente: Lidl România – partener fondator, PENNY | REWE România – partener strategic, Auchan România – partener finanțator, Kaufland România – partener strategic, CHEP România și Edenred România – parteneri finanțatori, care se implică activ în combaterea risipei alimentare și a insecurității alimentare.

Colecta Națională de Alimente este un moment-cheie de mobilizare a comunității, sub semnul generozității și solidarității. Inspirată de modelul european, campania a crescut constant, reunind astăzi peste 1.000 de magazine din rețelele Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România, Kaufland România și mii de voluntari din toată țara.  Donațiile făcute în punga portocalie, simbol al speranței, sunt transformate în sprijin concret pentru persoanele vulnerabile, prin cele 9 Bănci Regionale și ONG-urile partenere. În cele 11 ediții organizate până în prezent, oameni cu suflet mare au donat peste 1.268 de tone de alimente, sprijinind peste 100.000 de persoane din întreaga țară.

Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați formează o mare rețea națională de solidaritate, puntea dintre surplusul de alimente și cei care au nevoie de hrană. Rețeaua colectează și donează, prin cele 806 ONG-uri partenere, produse oferite de companiile din filiera agroalimentară, contribuind la reducerea risipei alimentare și a impactului asupra mediului. FBAR este membru cu drepturi depline al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente – FEBA, iar din 2016 a salvat 30.698 de tone de alimente, transformate în peste 61,3 milioane de porții de hrană pentru 312.484 de persoane vulnerabile.

Pentru mai multe informații: office@bancapentrualimente.ro; 0742 028 855

Actualitate

IGSU: Arderea vegetației uscate este interzisă. Amenzi de până la 100.000 de lei pentru cei care încalcă legea

Published

on

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a lansat, în perioada 15 iulie – 15 octombrie, campania națională de informare și prevenire „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”, desfășurată în parteneriat cu Phoenix Media.

Campania urmărește să informeze populația asupra riscurilor generate de incendiile de vegetație și să încurajeze respectarea regulilor de prevenire, în contextul în care sezonul cald favorizează izbucnirea și extinderea rapidă a incendiilor.

Mesajele campaniei vor ajunge în toată țara

Potrivit IGSU, mesajele de prevenire vor fi afișate pe rețeaua de panouri electronice Phoenix Media, în peste 170 de locații din România, dar vor fi promovate și prin mass-media și pe platformele de comunicare publică.

Prin această campanie, autoritățile urmăresc reducerea numărului de incendii de vegetație uscată și limitarea efectelor acestora asupra comunităților, terenurilor agricole, pădurilor și mediului.

Ce recomandă IGSU pentru prevenirea incendiilor de vegetație

Pentru evitarea producerii incendiilor, pompierii recomandă:

  • Nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
  • Respectați legislația care interzice arderea vegetației uscate;
  • Nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
  • Supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
  • În cazul izbucnirii unui incendiu, apelați imediat numărul unic de urgență 112.

Incendiile de vegetație se extind rapid în perioadele caniculare

Reprezentanții IGSU atrag atenția că incendiile de vegetație uscată pot scăpa foarte repede de sub control, mai ales în zilele cu temperaturi ridicate și vânt puternic. Flăcările pot pune în pericol vieți omenești, locuințe, terenuri agricole, păduri și habitate naturale.

Potrivit datelor prezentate de instituție, amploarea fenomenului este în continuă creștere. În anul 2023 au fost înregistrate peste 13.000 de incendii, în 2024 pompierii au intervenit la peste 20.000 de astfel de evenimente, iar în 2025 au fost raportate aproximativ 17.000 de incendii de vegetație.

IGSU precizează că identificarea persoanelor care provoacă astfel de incendii este adesea dificilă, deoarece acestea acționează, de regulă, în lipsa martorilor și încearcă să evite depistarea.

Amenzi de până la 100.000 de lei

Autoritățile reamintesc că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege.

Persoanele fizice care încalcă această prevedere riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu sume între 50.000 și 100.000 de lei.

IGSU subliniază că majoritatea incendiilor de vegetație pot fi prevenite prin respectarea legislației și printr-un comportament responsabil. O singură clipă de neatenție poate avea consecințe grave asupra oamenilor, bunurilor și mediului înconjurător.

Continue Reading

Actualitate

Controale ale polițiștilor rutieri din Bacău la autobuze și microbuze. Verificări privind transportul public de persoane

Published

on

Polițiștii rutieri din județul Bacău desfășoară, la data de 15 iulie 2026, o acțiune de verificare a legalității transportului public de persoane. Sunt vizate autobuzele, microbuzele și alte autovehicule destinate transportului de călători.

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău organizează controale în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru combaterea abaterilor comise de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane.

În cadrul acțiunii, polițiștii verifică respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cu accent pe principalele cauze care pot genera accidente rutiere grave.

Printre aspectele urmărite de oamenii legii se numără:

  • respectarea limitelor legale de viteză;
  • utilizarea centurilor de siguranță;
  • verificarea documentelor obligatorii ale conducătorilor auto;
  • verificarea documentelor și condițiilor de legalitate ale autovehiculelor de transport persoane.

Acțiune a Poliției Rutiere Bacău pentru siguranța pasagerilor

Prin aceste controale, polițiștii rutieri urmăresc reducerea riscului rutier și prevenirea evenimentelor grave produse pe drumurile publice, în special a celor provocate de nerespectarea regulilor de circulație de către șoferii profesioniști.

Acțiunile de verificare a transportului public de persoane se desfășoară la nivelul întregului județ Bacău.

Continue Reading

Actualitate

Accident rutier în comuna Faraoani, județul Bacău. Trei persoane evaluate de echipajele de intervenție

Published

on

Un accident rutier s-a produs în această dimineață, 15 iulie 2026, în comuna Faraoani, satul Faraoani, județul Bacău. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău a intervenit pentru gestionarea situației și pentru asigurarea măsurilor de siguranță la locul evenimentului.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, la locul accidentului rutier au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție: o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Răcăciuni, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

În urma accidentului rutier produs în localitatea Faraoani au fost implicate trei persoane. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat evaluarea acestora, însă victimele au refuzat transportul la spital.

Intervenția pompierilor militari a avut ca scop și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea eventualelor riscuri generate de accident și pentru securizarea zonei.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau