Actualitate
Împreună hrănim speranța celor aflați în dificultate: o nouă ediție a Colectei Naționale de Alimente revine între 13-15 decembrie, în 985 de magazine din toată țara
Comunicat de presă
În perioada 13-15 decembrie, Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați organizează tradiționala Colectă Națională de Alimente, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate din România, menită să aducă alinare persoanelor vulnerabile. Campania reunește parteneri, voluntari, organizații și comunități din întreaga țară sub sloganul „Împreună hrănim speranța”.
Ediția de Crăciun a Colectei Naționale de Alimente face un apel la solidaritate, invitând clienții magazinelor partenere – Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România și Kaufland România – să sprijine concret persoanele aflate în dificultate. Oamenii sunt încurajați să achiziționeze produse alimentare neperisabile, precum conserve, paste, orez, zahăr, ulei, făină, cereale, dulciuri sau alimente pentru copii, să le așeze în punga portocalie, simbol al speranței, și să le depună în spațiile special amenajate, amplasate după casele de marcat.
Campania se derulează în 985 magazine ale retailerilor parteneri, astfel:
- la nivel național, în oricare dintre cele 363 magazine Lidl România;
- la nivel național, în oricare dintre cele 403 magazine PENNY | REWE România;
- în 42 magazine Auchan România din toată țara;
- în 177 magazine Kaufland România din toată țara.
Toate alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin prin Rețeaua Băncilor pentru Alimente și organizațiile partenere, către cei mai vulnerabili. Fiecare donație contează și va aduce de sărbători alinare și speranță pentru cei care trec prin momente dificile: familii nevoiașe care abia reușesc să pună ceva pe masă; mame singure care se străduiesc să ofere un viitor copiilor lor; copii din centre de plasament, de zi sau de recuperare; vârstnici care își duc zilele în singurătate; persoane fără adăpost și mulți alți oameni în mare nevoie din toată țara.
Mii de voluntari, de toate vârstele și din diverse medii, recunoscuți după vestele portocalii, vor fi prezenți în magazinele participante pentru a încuraja donațiile și a colecta produsele, oferind sprijin și informații celor care doresc să contribuie. În toată țara, ei vor fi vocea solidarității, conectând generozitatea oamenilor cu cei care au nevoie. Ioana, unul dintre voluntarii din ediția anterioară, mărturisește: „Am trăit o emoție aproape permanentă, cu fiecare întâlnire pe care am avut-o. Atât în fața celor care refuzau invitația noastră, precum și în fața celor care păreau a fi mai vulnerabili decât noi, dar de fapt erau mai puternici, pentru că dăruiau. Suntem făcuți să dăruim!”
Într-un context economic și social tot mai dificil, numărul persoanelor afectate de sărăcie și lipsa hranei crește constant. Potrivit INS, 32% dintre români sunt la risc de sărăcie sau excluziune socială, cel mai mare procent din UE (media fiind 22%). Copiii sunt cei mai vulnerabili, iar un studiu World Vision din 2024 arată că 22% dintre copiii din mediul rural merg la culcare flămânzi. În acest cadru, Colecta Națională de Alimente devine un exemplu al puterii solidarității și colaborării.
„Colecta Națională de Alimente este mai mult decât o inițiativă caritabilă; este o ocazie de a împărtăși din ceea ce avem cu cei care au mai puțin. În doar trei zile, putem transforma cumpărăturile zilnice într-un gest de solidaritate care schimbă vieți. Împreună, generozitatea devine speranță.” Gabriel Sescu, președinte Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR.
Campania este posibilă datorită sprijinului oferit de partenerii consacrați ai Rețelei Băncilor pentru Alimente, care susțin zi de zi misiunea acesteia de a reduce risipa alimentară și sărăcia: Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România, Kaufland România, CHEP România și Edenred România.
Această inițiativă este o parte esențială a misiunii Rețelei Băncilor pentru Alimente, care urmărește reducerea risipei alimentare și sprijinirea persoanelor vulnerabile. Pe lângă activitatea zilnică de salvare a hranei oferite de companii, cele două ediții anuale ale Colectei mobilizează publicul să doneze pentru cei în dificultate, promovând solidaritatea într-o societate tot mai fragmentată.
Colecta de Alimente, o campanie de tradiție desfășurată la nivel european, a ajuns în România la cea de XI-a ediție. În cele zece ediții anterioare, peste 747 de tone de alimente au fost colectate și distribuite către zeci de mii de persoane vulnerabile datorită generozității donatorilor, partenerilor și voluntarilor.
Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, împreună cu cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați, constituie o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană. Băncile pentru Alimente colectează și donează ONG-urilor partenere produse pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează. Obiectivul asumat al Băncilor este acela ca alimentele și produsele nealimentare considerate surplusuri, în care au fost investite resurse materiale, timp și muncă, să nu ajungă pierderi sau risipă, ci să fie consumate de către cei aflați în dificultate și care nu au putere de cumpărare, contribuind astfel și la reducerea emisiilor de gaze produse de deșeurile alimentare.
FBAR se inspiră din modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA) și este recunoscută ca membru cu drepturi depline al acesteia. Din 2016, când a fost creată prima Bancă pentru Alimente din România la București și până astăzi, Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente a salvat de la pierdere și risipă peste 27.100 tone de alimente, în valoare de peste 63 milioane euro. Aceste alimente au fost transformate în aproximativ 54,3 milioane de porții de hrană pentru peste 292.600 persoanele în dificultate, aflate în grija a 807 ONG-uri partenere.
Pentru mai multe informații: office@bancapentrualimente.ro; 0742 028 855
Actualitate
Accident feroviar în Filipești, județul Bacău. O autocisternă a luat foc după impactul cu un tren InterRegio
Un accident feroviar s-a produs joi în comuna Filipești, județul Bacău, după ce un tren de călători InterRegio, care circula pe ruta Suceava – Constanța, a fost implicat într-o coliziune cu o autocisternă încărcată cu ciment.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul ISU Bacău, care au mobilizat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție și comandă (APIC), precum și patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Autocisterna a fost cuprinsă de flăcări
În urma impactului, cabina autocisternei a fost cuprinsă de un incendiu care s-a manifestat generalizat. Pompierii au reușit să lichideze incendiul, însă cabina autocisternei a ars în totalitate.
De asemenea, două vagoane ale trenului au fost afectate de căldura degajată de incendiu.
Aproximativ 200 de pasageri s-au autoevacuat
Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, toți pasagerii trenului s-au autoevacuat în siguranță înainte de sosirea echipajelor de intervenție. În garnitură se aflau aproximativ 200 de călători.
Din primele date, nu au fost raportate victime.
Trenul își va relua călătoria după finalizarea cercetărilor
La locul accidentului urmează să ajungă o locomotivă aparținând CFR, care va prelua garnitura de tren. Cele două vagoane afectate vor fi retrase, iar după finalizarea cercetărilor efectuate de autoritățile competente, trenul își va putea continua deplasarea spre destinația finală.
Reprezentanții ISU Bacău precizează că intervenția este în desfășurare, iar informațiile vor fi actualizate pe măsură ce apar noi detalii.
Sursa: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.







Actualitate
Titularizare 2026, în Bacău: 998 de candidați au susținut examenul. Când se afișează rezultatele
Aproape 1.000 de candidați din județul Bacău au susținut marți, 21 iulie, proba scrisă a concursului național de titularizare, examenul care le poate aduce un post de profesor titular sau suplinitor în învățământul preuniversitar. Primele rezultate vor fi afișate pe 28 iulie.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bacău, proba scrisă s-a desfășurat în trei centre de concurs din județ: Colegiul „N.V. Karpen” Bacău, Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău și Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău.
În județul Bacău s-au înscris 998 de candidați, care au concurat pentru 49 de discipline.
Ce note trebuie obținute la titularizare
Pentru ocuparea unui post de titular, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă.
În cazul posturilor de suplinitor, este necesară minimum nota 5 la ambele probe. Candidații care obțin o medie între 5 și 6,99 pot ocupa doar posturi pe perioadă determinată, în timp ce titularizarea este posibilă doar cu minimum nota 7 și pe un post declarat viabil.
Când se afișează rezultatele la Titularizare 2026
Conform calendarului Ministerului Educației, rezultatele inițiale ale concursului de titularizare vor fi afișate pe 28 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 4 august.
Repartizarea candidaților pe posturile disponibile va avea loc în ședințe publice, în perioada 5-6 august, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute.
Proba scrisă contează cel mai mult
Proba scrisă are o pondere de 75% din media finală, în timp ce inspecția specială la clasă sau proba practică reprezintă 25%. Din acest motiv, examenul scris rămâne etapa decisivă în concursul național de titularizare.
Actualitate
IGSU: Arderea vegetației uscate este interzisă. Amenzi de până la 100.000 de lei pentru cei care încalcă legea
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a lansat, în perioada 15 iulie – 15 octombrie, campania națională de informare și prevenire „Nu aprinde pericolul! Arderea vegetației uscate este interzisă!”, desfășurată în parteneriat cu Phoenix Media.
Campania urmărește să informeze populația asupra riscurilor generate de incendiile de vegetație și să încurajeze respectarea regulilor de prevenire, în contextul în care sezonul cald favorizează izbucnirea și extinderea rapidă a incendiilor.
Mesajele campaniei vor ajunge în toată țara
Potrivit IGSU, mesajele de prevenire vor fi afișate pe rețeaua de panouri electronice Phoenix Media, în peste 170 de locații din România, dar vor fi promovate și prin mass-media și pe platformele de comunicare publică.
Prin această campanie, autoritățile urmăresc reducerea numărului de incendii de vegetație uscată și limitarea efectelor acestora asupra comunităților, terenurilor agricole, pădurilor și mediului.
Ce recomandă IGSU pentru prevenirea incendiilor de vegetație
Pentru evitarea producerii incendiilor, pompierii recomandă:
- Nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
- Respectați legislația care interzice arderea vegetației uscate;
- Nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
- Supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
- În cazul izbucnirii unui incendiu, apelați imediat numărul unic de urgență 112.
Incendiile de vegetație se extind rapid în perioadele caniculare
Reprezentanții IGSU atrag atenția că incendiile de vegetație uscată pot scăpa foarte repede de sub control, mai ales în zilele cu temperaturi ridicate și vânt puternic. Flăcările pot pune în pericol vieți omenești, locuințe, terenuri agricole, păduri și habitate naturale.
Potrivit datelor prezentate de instituție, amploarea fenomenului este în continuă creștere. În anul 2023 au fost înregistrate peste 13.000 de incendii, în 2024 pompierii au intervenit la peste 20.000 de astfel de evenimente, iar în 2025 au fost raportate aproximativ 17.000 de incendii de vegetație.
IGSU precizează că identificarea persoanelor care provoacă astfel de incendii este adesea dificilă, deoarece acestea acționează, de regulă, în lipsa martorilor și încearcă să evite depistarea.
Amenzi de până la 100.000 de lei
Autoritățile reamintesc că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege.
Persoanele fizice care încalcă această prevedere riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu sume între 50.000 și 100.000 de lei.
IGSU subliniază că majoritatea incendiilor de vegetație pot fi prevenite prin respectarea legislației și printr-un comportament responsabil. O singură clipă de neatenție poate avea consecințe grave asupra oamenilor, bunurilor și mediului înconjurător.
