Actualitate
Incident tragic la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău. Un elev a fost găsit spânzurat în toaleta căminului
Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău a fost informat de
conducerea Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” din municipiul Bacău despre faptul că, în această dimineață, un elev de clasa a IX-a a fost găsit spânzurat, în toaleta căminului unde era cazat. A fost chemat imediat Serviciul Județean de Ambulanță, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ca acesta să fie salvat.
A fost anunțat și Inspectoratul Județean de Poliție, care a sosit la fața locului pentru a cerceta
împrejurările care au dus la producerea acestui nefericit eveniment.
Primele indicii arată că tragicul incident a avut loc urmare a unei dezamăgiri sentimentale, fiind găsit și un bilet prin care elevul și-a explicat gestul.
Sursa IȘJ Bacău
Actualitate
Mașină de aproximativ 80.000 de euro, dată în urmărire internațională în Germania, găsită în Bacău
Un autoturism în valoare de aproximativ 80.000 de euro, care era dat în urmărire internațională de autoritățile din Germania, a fost descoperit de polițiști într-o localitate din județul Bacău.
Acțiunea a avut loc joi, 3 septembrie 2026, în comuna Corbasca, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Bacău.
Autoturism de 80.000 de euro, găsit în urma percheziției
În timpul percheziției efectuate la locația vizată, polițiștii au descoperit un autoturism înmatriculat în Germania. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacău, valoarea mașinii este estimată la aproximativ 80.000 de euro.
Verificările au stabilit că autoturismul era dat în urmărire internațională de către autoritățile germane.
Polițiștii au dispus indisponibilizarea autoturismului, iar anchetatorii urmează să stabilească modul în care acesta a ajuns în comuna Corbasca și toate împrejurările legate de prezența sa la locația respectivă.
Ancheta continuă în dosarul penal
În paralel, au fost demarate procedurile judiciare de cooperare cu autoritățile competente din Germania, pentru clarificarea situației autoturismului.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Până la finalizarea anchetei și stabilirea situației de fapt de către autoritățile judiciare, orice persoană vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Actualitate
Trufe recoltate ilegal în Bacău. Doi bărbați, amendați cu 4.000 de lei de jandarmi
Doi bărbați au fost depistați de jandarmii băcăuani în timp ce recoltau ilegal trufe negre dintr-o pădure din zona localității Gura Văii, județul Bacău. Aceștia foloseau câini specializați pentru căutarea trufelor, însă nu dețineau documentele legale necesare pentru desfășurarea activității.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, cei doi au fost identificați în timpul unei acțiuni desfășurate în zona forestieră din apropierea localității Gura Văii.
Trufele negre au fost confiscate
În urma verificărilor, jandarmii au găsit asupra celor doi bărbați mai multe trufe negre. Acestea au fost confiscate și predate unui reprezentant al Ocolului Silvic Livezi.
Verificările au stabilit că persoanele respective nu dețineau documente legale pentru a desfășura activitatea de recoltare a trufelor în zona silvică.
Amenzi de 4.000 de lei pentru recoltarea ilegală
Cei doi bărbați au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 17, lit. c) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Autoritățile atrag atenția asupra respectării legislației în cazul activităților de recoltare desfășurate în zonele silvice.
Jandarmii anunță că acțiunile vor continua
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău transmit că astfel de acțiuni vor continua pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din zonele forestiere.
Jandarmii le recomandă cetățenilor să se informeze temeinic înainte de a desfășura astfel de activități și să aibă asupra lor toate documentele justificative necesare.
De asemenea, recoltarea trufelor trebuie realizată prin metode care să nu afecteze mediul înconjurător și habitatul natural al pădurilor.
Sursa: IJJ Bacău



Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Buchila. Acoperișul casei și o anexă au ars pe 120 de metri pătrați
Un incendiu a izbucnit ieri, într-o gospodărie din satul Buchila, comuna Nicolae Bălcescu. Pompierii băcăuani au intervenit pentru stingerea flăcărilor, iar misiunea s-a încheiat după lichidarea incendiului.
La locul intervenției au acționat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
În urma incendiului au ars acoperișul casei de locuit și o anexă gospodărească, pe o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați.
O persoană a suferit un atac de panică. Aceasta a fost evaluată de echipajul medical, însă a refuzat transportul la spital.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea unei flăcări – foc deschis în spații deschise.
