Connect with us

Actualitate

Intervenție pentru salvarea unei persoane căzute în fântână

Published

on


 
În cursul zilei de ieri, 09 aprilie a.c., Garda de Intervenție a Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în comuna Traian, sat Zăpodia, pentru salvarea unei persoane dintr-o fântână de aproximativ 10 m adâncime.

La locul indicat s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere, o descarcerare, încadrate cu opt pompieri militari și o ambulanță SAJ.

În urma recunoașterii, s-a constatat că este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 66 de ani, conștientă, căzută într-o fântână de aproximativ 10 m adâncime, cu un diametru al tuburilor de aproximativ 50 cm.

În scurt timp, a fost constituit dispozitiv de salvare, astfel, cu ajutorul accesoriilor de alpinism și a trepiedului din dotarea autospecialei de descarcerare, alpinistul din echipaj a coborât în fântână, acolo unde a procedat pentru evaluarea primară a victimei, dar și pentru montarea echipamentului de extracție.

Datorită diametrului foarte mic al tuburilor fântânii, accesul către victimă s-a realizat cu dificultate, însă, din fericire, s-a reușit extragerea acesteia în siguranță, în aproximativ 30 de minute de la momentul sosirii forțelor.

Ulterior, victima a fost predată conștientă echipajului SAJ, aceasta refuzând transportul la unitatea spitalicească.

Sursa-ISU Bacău

Continue Reading

Actualitate

Târg cu produse de sezon în Bacău

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Tânără rătăcită în pădurea din Mărgineni, salvată de polițiștii din Hemeiuș

Published

on

Comunicat de presă

La data de 11 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hemeiuș au acționat prompt pentru depistarea unei tinere care se rătăcise în pădure.

Tânăra de 25 de ani se întorcea spre casă cu autoturismul, prin pădurea din comuna Mărgineni și întrucât s-a împotmolit în nămol, aceasta a decis să continue deplasarea pe jos neavând semnal la telefon.

A parcurs aproximativ 4 km pe jos până a ajuns într-o zonă cu semnal de unde a apelat numărul de urgență 112.

Polițiștii au ținut legătura telefonic cu tânăra pe întreg parcursul până la găsirea acesteia.

Tânăra a fost ajutată de polițiști care, după ce s-au asigurat că este în siguranță, s-au întors în pădure și cu sprijinul unui pădurar din zonă și i-au scos autoturismul din noroi pentru ca aceasta să ajungă acasă.

Continue Reading

Actualitate

Protest național al sindicatelor – Marș de la Piața Victoriei la Piața Constituției

Published

on

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau