Connect with us

Actualitate

Lucrările pe tronsonul Focșani–Bacău al Autostrăzii A7 avansează: Circulația până la Adjud ar putea fi deschisă la finalul anului

Published

on

Sursa:CNAIR

Lucrările pe tronsonul Focșani–Bacău al Autostrăzii Moldova (A7) avansează într-un ritm susținut, potrivit unei vizite pe șantier efectuate astăzi de prim-ministru, Ilie Bolojan, alături de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Potrivit evaluării de pe teren, stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 80% pe primele două loturi – Focșani–Domnești Târg și Domnești Târg–Răcăciuni –, iar pe lotul Răcăciuni–Bacău, progresul ajunge la aproximativ 60%.

„În acest ritm, sunt șanse reale ca anul acesta să deschidem circulația cel puțin până la Adjud, pe o distanță de 50 km”, a declarat Cristian Pistol, directorul CNAIR.

Tronsonul Focșani–Bacău, cu o lungime totală de 96 km, este parte esențială din Coridorul Pan-European IX, iar finalizarea sa – împreună cu tronsonul învecinat Bacău–Pașcani – este considerată crucială pentru dezvoltarea economică a regiunii Moldovei.

Toate cele 6 loturi dintre Focșani și Pașcani sunt realizate de constructorul român UMB, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Conform graficelor de execuție, în 2026 se va putea circula pe autostradă de la București la Pașcani, pe o distanță de aproximativ 390 km (A7–A3).

Actualitate

Incendiu în Asău: Pompierii intervin la două locuințe

Published

on

Pompierii militari băcăuani acționează în această seară pentru stingerea unui incendiu în satul Asău, comuna Asău. Patru autospeciale și o ambulanță SMURD au intervenit după ce flăcările au cuprins două locuințe pe aproximativ 160 mp.

Incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează în continuare pentru lichidarea completă. Misiunea este în desfășurare.

Continue Reading

Actualitate

Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani

Published

on


Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Mircea Lucescu, antrenorul și jucătorul care a inspirat generații întregi, a murit la vârsta de 80 de ani.

Un adevărat simbol al dedicării și pasiunii pentru fotbal, Lucescu rămâne în inimile tuturor fanilor săi și ale comunității sportive

Continue Reading

Actualitate

Activități educative în cadrul „Săptămânii Verzi” la Școala Gimnazială Nr. 10

Published

on

Înainte de vacanța de Paște, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 10 au participat la o serie de activități desfășurate în cadrul Programului „Săptămâna Verde”, dedicat educației pentru mediu și dezvoltării unui comportament responsabil față de natură.

Pe parcursul acestei săptămâni, elevii au luat parte la lecții interactive, activități în aer liber, jocuri de rol și exerciții practice menite să le dezvolte spiritul civic și grija față de mediul înconjurător.

Elevii de clasa a II-a au participat la o lecție de abilități practice alături de un artizan local, unde au avut ocazia să își dezvolte creativitatea și îndemânarea. De asemenea, elevii de clasa I au învățat despre importanța reciclării și a unei alimentații sănătoase, participând inclusiv la o scurtă excursie la un aparat de reciclare și la piață, unde au descoperit beneficiile consumului de produse proaspete.

Totodată, elevii de clasa a IV-a au beneficiat de o prezentare susținută de cadrele medicale ale școlii, care le-au vorbit despre importanța menținerii unei poziții corecte a corpului.

Prin aceste activități, Programul „Săptămâna Verde” contribuie la dezvoltarea capacităților elevilor de a explora realitatea înconjurătoare și la formarea unor obiceiuri sănătoase și responsabile față de mediul înconjurător.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau