Connect with us

Actualitate

Marți, 13 – Ziua Informării Preventive

Published

on

Comunicat de presă

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău marchează, și în acest an, „Marți 13 – Ziua Informării Preventive”, o inițiativă națională dedicată conștientizării populației cu privire la importanța prevenirii situațiilor de urgență și adoptării unui comportament responsabil în fața pericolelor.

Această zi simbolică, aleasă pentru a transforma o superstiție într-un prilej de educație civică, are drept scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la riscurile care pot fi prevenite printr-un comportament informat și responsabil. Într-o societate în continuă schimbare și expusă permanent la diverse tipuri de riscuri – de la incendii și cutremure, la inundații sau accidente tehnologice – educarea preventivă a cetățenilor devine o componentă esențială a siguranței comunității.

Informarea preventivă salvează vieți. Cu cât cetățenii sunt mai bine pregătiți, cu atât capacitatea de reacție în fața unor situații neprevăzute este mai mare, iar consecințele pot fi reduse semnificativ. Prin diseminarea informațiilor corecte și prin implicarea activă a comunității în activități educaționale, se construiește o cultură a prevenirii și a responsabilității civice.

Cu acest prilej, la nivelul județului Bacău vor fi desfășurate o serie de activități de informare preventivă, organizate în colaborare cu reprezentanții locali ai E.ON România. În cadrul acestor acțiuni, vor fi amenajate puncte de informare în zonele cu aflux mare de persoane – în special în zonele centrale ale localităților de reședință ale subunităților și punctelor de lucru ale inspectoratului, dar și în zonele turistice, centre comerciale și alte locuri aglomerate.

Totodată, în spiritul transparenței și al deschiderii către comunitate, la sediile subunităților și punctelor de lucru ale inspectoratului va fi organizată „Ziua Porților Deschise”, unde vizitatorii vor putea participa la prezentări ale tehnicii de intervenție, exerciții demonstrative, precum și la sesiuni de diseminare a materialelor de informare preventivă aferente campaniilor derulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Recomandăm cetățenilor să se alăture acestor activități, să se informeze corect și să adopte un comportament preventiv, pentru siguranța proprie și a celor din jur. Prevenirea începe cu fiecare dintre noi!

Continue Reading

Actualitate

Exercițiu de evacuare la Colegiul Economic „Ion Ghica”, de Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre

Published

on

Elevii Colegiului Economic „Ion Ghica” au participat la un exercițiu de evacuare organizat pentru a învăța cum să reacționeze în cazul unui cutremur sau al altor situații de urgență. Acțiunea face parte din activitățile dedicate Zilei Informării Preventive și Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, marcate pe 13 octombrie.

Elevii au exersat procedurile de evacuare în caz de cutremur

În fiecare an, pe 13 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, un moment dedicat promovării măsurilor de prevenire, pregătirii populației și adoptării unui comportament responsabil în situații de urgență.

Sub sloganul național „Preveniți ghinionul!”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență promovează importanța informării preventive și a deprinderilor care pot salva vieți în cazul producerii unor incendii, cutremure sau fenomene meteorologice extreme.

Un astfel de exercițiu de evacuare a fost organizat și la Colegiul Economic „Ion Ghica”, unde elevii au exersat pașii care trebuie urmați în cazul declanșării unei alarme. Potrivit scenariului, după pornirea alarmei, elevii s-au adăpostit sub bănci, apoi au părăsit clădirea și s-au deplasat pe terenul de sport, respectând procedurile de evacuare.

De ce sunt importante simulările în școli

Exercițiile de acest tip îi ajută pe elevi și pe profesori să se familiarizeze cu regulile de siguranță și să își îmbunătățească timpul de reacție în situații de pericol. Pentru elevi, simulările reprezintă și o oportunitate de a înțelege cum trebuie să acționeze în cazul unui cutremur, fără a se lăsa cuprinși de panică.

Autoritățile recomandă populației să nu se bazeze pe noroc, ci să cunoască din timp regulile de comportament în situații de urgență și să respecte indicațiile primite în momentul declanșării unei alarme.

Pentru informații suplimentare despre pregătirea în caz de dezastre, cetățenii pot consulta platforma națională fiipregatit.ro, unde sunt disponibile recomandări și ghiduri privind comportamentul în situații de urgență.

Continue Reading

Actualitate

Traiul de zi cu zi, tot mai greu: cât cheltuie o gospodărie din România în fiecare lună

Published

on

Veniturile unei gospodării din România au depășit 10.000 de lei pe lună în trimestrul al doilea din 2026, însă și cheltuielile au crescut. Datele Institutului Național de Statistică arată cât de mult din bugetul lunar se duce pe mâncare, facturi, taxe și alte cheltuieli.

Veniturile totale medii ale unei gospodării din România au ajuns la 10.204 lei pe lună în trimestrul al doilea din 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Suma este cu 8% mai mare față de primul trimestru al anului, în termeni nominali.

Creșterea veniturilor vine însă la pachet cu majorarea cheltuielilor. În aceeași perioadă, o gospodărie a cheltuit, în medie, 8.650 de lei pe lună, adică 84,8% din veniturile totale.

Față de trimestrul al doilea din 2025, cheltuielile totale medii lunare au crescut cu 7,6%.

Pe ce se duc banii românilor

Cea mai mare parte a banilor cheltuiți de gospodării este destinată consumului. În medie, 4.936 de lei pe lună, respectiv 57% din totalul cheltuielilor, au fost alocați pentru consum.

Alți 3.159 de lei, reprezentând 36,5% din cheltuieli, au mers către impozite, contribuții, cotizații și taxe.

Pentru producția gospodăriei au fost alocați, în medie, 119 lei pe lună, ceea ce reprezintă 1,4% din totalul cheltuielilor.

Mâncarea și facturile, printre cele mai mari cheltuieli

Dintre cheltuielile de consum, cei mai mulți bani s-au dus pe produse agroalimentare și băuturi nealcoolice.

O gospodărie a cheltuit în medie 1.581 de lei lunar pentru această categorie, echivalentul a 32% din totalul cheltuielilor de consum.

Și locuința pune o presiune importantă pe bugetul familiei. Pentru locuință, apă, energie electrică, gaze și alți combustibili, cheltuielile medii au ajuns la 813 lei pe lună.

La acestea se adaugă:

  • 390 de lei pentru îmbrăcăminte și încălțăminte;
  • 376 de lei pentru transport.

Pentru multe familii, o parte importantă din veniturile lunare se duce astfel pe mâncare, facturi și taxe, ceea ce lasă mai puțini bani pentru alte nevoi sau pentru economii.

Diferențe importante între oraș și mediul rural

Datele statistice arată și diferențe între gospodăriile din mediul urban și cele din mediul rural.

În mediul urban, cheltuielile totale medii lunare au ajuns la 9.437 de lei pentru o gospodărie, în timp ce în mediul rural acestea au fost de aproximativ 1,2 ori mai mici.

Diferența se observă și atunci când cheltuielile sunt calculate pe persoană. În orașe, acestea au fost de 4.241 de lei pe persoană, față de 2.881 de lei în mediul rural.

„Banii sunt puțini”, spun oamenii

În ciuda creșterii veniturilor nominale, pentru multe familii cheltuielile de zi cu zi rămân o preocupare. Mâncarea, facturile și taxele ocupă o parte importantă din buget, iar banii rămași pentru alte necesități sunt tot mai greu de împărțit.

Datele INS oferă astfel o imagine asupra modului în care gospodăriile din România își împart veniturile și asupra presiunii pe care cheltuielile curente o exercită asupra bugetului familiei.

Continue Reading

Actualitate

Incendiu în Tisa-Silvestri, comuna Odobești. Pompierii din Bacău intervin pentru lichidarea focului

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Tisa-Silvestri, comuna Odobești.

Incendiu la o gospodărie din Tisa-Silvestri

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o anexă gospodărească, acoperișul unei case de locuit și un adăpost de animale, pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, precum și o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Parincea.

Incendiul a fost localizat

Pompierii au reușit să localizeze incendiul, iar în aceste momente echipajele de intervenție acționează pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor incendiului.

Intervenția pompierilor este în desfășurare, iar misiunea este în dinamică. Revenim cu informații pe măsură ce acestea vor fi comunicate de autorități.

Sursa: ISU Bacău

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau