Actualitate

Percheziții domiciliare în Onești, la mai multe persoane cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul Belgiei.

Published

on

Comunicat de presă IPJ Bacău

La data de 21 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale Bacău, însoțiți de criminaliști, luptători de la acțiuni speciale, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au pus în aplicare 11 mandate de percheziție, în municipiul Onești, la domiciliile mai multor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul Belgiei.

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale internaționale despre faptul că, în luna decembrie 2023, persoane necunoscute ar fi sustras, de pe teritoriul Belgiei, două semi-remorci, una din ele fiind încărcată cu produse alimentare.

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 51 de ani, cercetați pentru comiterea faptei, doi dintre aceștia fiind depistați și arestați pe teritoriul Belgiei.

La data de 21 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale Bacău, însoțiți de criminaliști, luptători pentru acțiuni speciale, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au efectuat 11 percheziții, la domiciliile celor în cauză.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un cap tractor, produse alimentare, 25.000 de lei, 4.200 de euro și 28.000 de lire sterline.

Cercetările sunt continuate în cooperare cu autoritățile belgiene, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version