Connect with us

Comunicat de presa

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FALS INFORMATIC, FALS INTELECTUAL, FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ ȘI UZ DE FALS

În această dimineață, polițiștii de la economic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale și criminaliști, desfășoară percheziții domiciliare, în municipiul Bacău, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, privind procesul de vaccinare anti COVID-19.

Din cercetări a reieșit că, în cadrul unei clinici medicale din Bacău, s-ar fi eliberat documente medicale care ar fi atestat rezultate prestabilite ale unor investigații de profil, precum și adeverințe de vaccinare anti COVID-19, în fals.

La percheziții, până în acest moment, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care și rețete medicale, semnate, ștampilate și parafate în alb.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru infracțiunile de fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Incendiu puternic la o gospodărie din Răcăuți, comuna Buciumi. O femeie a ajuns la spital

Published

on

Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Răcăuți, comuna Buciumi.

La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), precum și o ambulanță SMURD.

Echipajul medical a acordat îngrijiri unei femei în vârstă de aproximativ 41 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești pentru investigații suplimentare.

Pagube importante în urma incendiului

În urma incendiului au ars:

  • acoperișul unei case de locuit pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați;
  • anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Continue Reading

Actualitate

Doi bărbați reținuți în Moinești pentru furt calificat de peste 2.300 litri de carburant

Published

on

Polițiștii din cadrul Poliția municipiului Moinești, sub coordonarea Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 52 și 53 de ani, cercetați pentru furt calificat de carburant.

În perioada decembrie 2025 – mai 2026, aceștia ar fi sustras aproximativ 2.300 de litri de produse petroliere dintr-o cisternă, înainte de livrarea către stațiile de distribuție. Prejudiciul estimat este de circa 21.000 de lei.

În urma unei acțiuni de prindere în flagrant și a celor 5 percheziții domiciliare, polițiștii au ridicat mai multe probe relevante, inclusiv recipiente cu produs petrolier și dispozitive artizanale folosite la sustragerea carburantului.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a celor doi bărbați. Aceștia au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

UPDATE:Cei doi au fost prezentați instanței care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile

Continue Reading

Actualitate

Incendiu puternic în comuna Helegiu, sat Drăgugești: trei locuințe și anexe afectate

Published

on

În aceste momente, pompierii militari din județul Bacău intervin în comuna Helegiu, sat Drăgugești, pentru stingerea unui incendiu de amploare izbucnit în localitate.

Flăcările au cuprins trei locuințe și mai multe anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Intervenția este îngreunată de degajările masive de fum și de vântul puternic, care favorizează extinderea focului către proprietățile învecinate.

La fața locului acționează forțe și mijloace din mai multe subunități de intervenție: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, o autospecială de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, precum și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Totodată, o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Bacău este prezentă la locul intervenției.

La intervenție participă și grupa operativă a inspectoratului, iar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost anunțat pentru sprijin.

Autoritățile acționează în continuare pentru localizarea și lichidarea tuturor focarelor, iar misiunea este în dinamică.

Incendiul a fost lichidat. Se lucrează pentru măsuri complementare și pentru stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau