Connect with us

Actualitate

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FRAUDE DIN FONDURI COMUNITARE ȘI NAȚIONALE

Published

on

Comunicat de presă

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului European (EPPO) – Biroul Teritorial Iași, au acționat pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, bănuit de comiterea unei fraude în valoare de 1,6 milioane de euro, din fonduri comunitare și naționale destinate promovării și stimulării angajărilor.

Astăzi, 15 februarie, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare, pentru administrarea probatoriului și tragerea la răspundere a bănuiților, atât la domiciliile unor funcționari publici, cât și la sediile unor societăți comerciale private, fiind descoperite și ridicate mijloace materiale de probă.

Conform investigațiilor începute în luna decembrie 2021 de către autoritățile din România și preluate, ulterior, de către procurorii din cadrul EPPO Iași, membrii unui grup infracțional organizat ar fi înființat, începând cu anul 2019, 7 societăți comerciale fictive, pentru a obține în mod fraudulos fonduri comunitare, dar și naționale, destinate a fi folosite pentru a ajuta la pregătirea și calificarea persoanele fără locuri de muncă.

Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că 12 persoane, din județul Bacău, ar fi constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate infracțională s-ar fi desfășurat în perioada 2019 – 2022, cu scopul de a obține, în mod fraudulos, fonduri nerambursabile, fonduri cofinanțate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Capitalului Uman 2014 – 2020.

Bănuiții, având calitatea de aministratori în drept sau în fapt ai unor societăți comerciale, ar fi aplicat și obținut fonduri nerabursabile din partea Uniunii Europene, dar și de la statul român, pentru angajarea mai multor persoane fără locuri de muncă și pregătirea acestora (training).

Pentru a-și atinge scopul, se presupune că aceștia ar fi întocmit și prezentat documente inexacte sau false la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cu scopul de a obține subvenții pentru organizarea acestor programe de pregătire.

În mod concret, aceștia ar fi certificat faptul că beneficiarii fondurilor erau persoane fără loc de muncă, conform condițiilor de acordare a fondurilor.

În realitate, în unele cazuri, persoanele erau deja angajate ale acestor societăți comerciale și au întrerupt contractele de muncă în mod formal, pentru a putea fi reangajate.

În alte cazuri, persoanele beneficiare ale subvențiilor nu întruneau condițiile stabilite pentru acordare.

Mai mult decât atât, bănuiții ar fi depus și documente false, prin care ar fi atestat faptul că ar fi oferit activități de training și pregătire care, potrivit investigațiilor, în fapt nu ar fi avut loc.

În acest mod, ar fi angajat 197 de persoane, fraudând astfel bugetul Uniunii Europene, dar și cel național cu suma totală de 1,6 milioane de euro (85% fiind fonduri comunitare și 15% de la bugetul de stat).

12 persoane urmează a fi conduse la sediul Parchetului European (EPPO), pentru audieri, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale care se impun.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție

Continue Reading

Actualitate

Intervenție a pompierilor în comuna Buciumi, sat Răcăuți: minor de 14 ani salvat de pe malul unui pârâu umflat

Published

on

Comunicat de presă

Pompierii militari băcăuani au intervenit în comuna Buciumi, satul Răcăuți, unde un minor în vârstă de 14 ani a rămas temporar pe malul opus al unui pârâu.

Potrivit informațiilor primite, acesta traversase anterior pârâul, însă, la întoarcere, nu a mai putut reveni în siguranță din cauza creșterii debitului apei.
Pompierii au intervenit pentru a-i facilita traversarea în condiții de siguranță.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barcă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.

În urma intervenției, minorul a fost adus în siguranță pe malul de unde traversase anterior, fără a necesita îngrijiri medicale.

Continue Reading

Actualitate

Parcul Catedralei din Bacău, transformat într-o bibliotecă în aer liber la Festivalul Provocarte

Published

on

Festivalul de lectură Provocarte a reunit și în acest an mii de elevi din județul Bacău, transformând Parcul Catedralei într-o adevărată bibliotecă și expoziție în aer liber. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediție, promovează lectura în rândul copiilor și adolescenților și îi încurajează să descopere plăcerea cărților.

Joi dimineață, elevii au expus fișe de lectură realizate pentru cărțile citite pe parcursul anului școlar și au împărtășit colegilor experiențele și poveștile care i-au impresionat cel mai mult. Atmosfera a fost una plină de entuziasm, iar participanții au vorbit cu bucurie despre volumele preferate.

Invitat special la ediția din acest an a fost scriitorul de cărți pentru copii Alec Blenche, care s-a întâlnit în ultimele zile cu sute de elevi din Bacău. Autorul le-a transmis copiilor un mesaj important despre rolul lecturii în dezvoltarea personală: cărțile nu oferă răspunsuri gata făcute, ci deschid mintea și stimulează imaginația și gândirea critică.

În cadrul festivalului, clasele participante au fost recompensate cu premii în funcție de numărul de cărți citite în acest an școlar. De asemenea, elevii au avut ocazia să interacționeze cu voluntari ai mai multor organizații neguvernamentale implicate în proiecte educaționale și culturale.

Proiectul județean Provocarte a ajuns în 2026 la cea de-a cincea ediție și își propune să îi apropie pe elevi de lectură și să transforme cititul într-un obicei atractiv și accesibil pentru noile generații. 

Continue Reading

Actualitate

Elevii Școlii „Ion Creangă” au adus zâmbete de 1 Iunie

Published

on

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sute de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” au demonstrat că generozitatea și empatia pot aduce zâmbete acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

În cadrul proiectului „Un cadou, un zâmbet”, elevii școlii au donat jucării și cărți pentru copiii beneficiari ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, dorind să le ofere o surpriză specială de 1 Iunie.

Sprijiniți de cadrele didactice, copiii au pregătit cu grijă pachetele care au ajuns la destinatari. Fiecare cutie a fost însoțită de un mesaj cald și încurajator, scris chiar de elevi, pentru a aduce bucurie și speranță celor care se confruntă cu dificultăți.

Profesorii implicați în proiect au urmărit nu doar să marcheze Ziua Copilului printr-un gest frumos, ci și să le transmită elevilor o lecție valoroasă despre empatie, solidaritate și implicarea activă în comunitate.

Generoși și entuziasmați, elevii Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” au ales să dăruiască din propriile jucării pentru a-i face fericiți pe alți copii. Gestul lor demonstrează că spiritul de întrajutorare poate fi cultivat încă de la cele mai fragede vârste.

Atmosfera evenimentului a fost completată de momente artistice și cântece interpretate de elevi, care au transmis astfel bucuria copilăriei și au contribuit la crearea unei zile de neuitat pentru toți participanții.

Proiectul „Un cadou, un zâmbet” reprezintă un exemplu de implicare civică și responsabilitate socială, demonstrând că fiecare gest de bunătate poate face diferența în viața unui copil.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau