Actualitate
Polițiștii au confiscat aproximativ 4.300 de kilograme de articole pirotehnice, dintr-un depozit din comuna Sarata
Comunicat de presă
La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău, au efectuat o percheziție domiciliară, la un depozit închiriat de un bărbat, de 47 de ani, în comuna Sarata.
Polițiștii au descoperit aproximativ 4.300 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 120.000 de lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice, efectuate fără drept.
Actualitate
Târg de îmbrăcăminte și încălțăminte în Bacău
Actualitate
Șofer reținut pentru dare de mită, după denunțul unui polițist
La data de 12 ianuarie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău– Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au prins în flagrant delict un conducător auto, în timp ce oferea unui polițist 1.500 de euro, cu scopul de a obține clasarea dosarului penal în care era cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 5 ianuarie a.c, un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Pârjol a oprit în trafic un șofer care conducea un autoturism sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Pentru a obține restituirea permisului de conducere și clasarea dosarului penal, conducătorul auto i-ar fi promis polițistului o sumă de bani, iar ulterior, în urma organizării flagrantului, a oferit efectiv 1.500 de euro.
Polițistul a refuzat mita și a sesizat imediat organele competente, care au intervenit și au dispus reținerea șoferului ,pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Sursa- IPJ Bacău
Actualitate
Obligați să plătească pierderile de căldură
Iarna cresc costurile pentru încălzirea locuinței. Chiar si cei care și-au montat centrală proprie de apartament plătesc căldura degajată de conductele care le traversează apartamentul, chiar dacă le-au izolat sau nu şi indiferent de materialul cu care s-a făcut izolaţia. Măsura impusă de ANRE îi afecteaza pe locatarii din blocurile de locuințe care și-au instalat centrale termice proprii, aceștia fiind obligați să plătească o taxă suplimentară pentru căldura pierdută de conductele de distribuție ale sistemului comun de încălzire. Asa se face că, o dată cu majorarea prețului la gigacalorie, costurile pentru întreținere ajung să fie foarte mari, chiar și pentru cei care dețin centrale termice proprii.
