Actualitate
Recomandări pentru deplasări în siguranță pe drumurile publice, în sezonul rece
Comunicat de presă
Polițiștii recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să respecte normele legale în vigoare și să adopte o conduită preventivă în trafic.
Reamintim principalele reguli care trebuie respectate în sezonul rece:
- Respectarea limitelor de viteză stabilite;
- Păstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, față de vehiculele care circulă în față;
- Utilizarea luminilor de întâlnire;
- Echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă;
- Accesarea secțiunii Infotrafic a site-ului Poliției Române, pentru documentare cu privire la situația circulației rutiere pe ruta de deplasare aleasă.
În conformitate cu prevederile art. 102 alin. (1) pct. 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenţie „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”.
Fapta se sancţionează cu amendă între 1.485 şi 3.300 de lei, precum și cu măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare.
De asemenea, conform art. 112 alin. (1) lit. h1 din același act normativ ,,Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reține de către poliția rutieră în următoarele cazuri:
h1) autovehiculul nu este dotat, la circulația pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, cu anvelope de iarnă, iar autovehiculul de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi autovehiculul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, nu sunt echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori nu au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;
De asemenea, ,,În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), g), h1), k), o), p), r), s) la reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducătorului de vehicul o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.”
Totodată, potrivit prevederilor art. 6 pct. 61 din același act normativ, anvelopele de iarnă sunt definite ca fiind „anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum și montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz”.
Conform Directivei menționate, precum și a Regulamentelor nr. 30 și nr. 54 CEE-ONU, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”.
Actualitate
Evaluarea Națională se apropie: 5.200 de elevi din Bacău, testați la simularea județeană
Elevii de clasa a VIII-a din județul Bacău susțin, în această perioadă, simularea Evaluării Naționale, organizată la nivel județean, pentru a se familiariza cu structura și rigorile examenului care va avea loc în vară.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, aproximativ 5.200 de elevi din unitățile de învățământ din județ participă la aceste testări.
Emoții la prima probă: Limba și literatura română
Prima probă susținută a fost cea la Limba și literatura română. Emoțiile nu i-au ocolit pe elevi, simularea reprezentând un test important înaintea examenului propriu-zis.
Simularea Evaluării Naționale se bazează pe programa școlară oficială și urmărește evaluarea competențelor dobândite pe parcursul ciclului gimnazial, în special în clasele V–VIII. La proba de Limba și literatura română, subiectele au testat înțelegerea textului, analiza literară, redactarea unui text argumentativ și cunoștințele de gramatică.
Rezultatele vor fi comunicate în perioada 16–20 februarie și vor avea un rol orientativ. Simulările la nivel național sunt programate pentru perioada 16–18 martie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.
Actualitate
Furt de 195.000 lei la Bacău: 6 persoane reținute după percheziții
La data de 5 februarie, polițiștii din Onești, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale și jandarmi, au efectuat 7 percheziții domiciliare în comuna Ștefan cel Mare. Activitățile au vizat depistarea unor persoane suspectate de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, în urma căruia au fost sustrase cabluri și componente electrice, prejudiciul estimat fiind de 195.000 de lei.
Șase persoane, cu vârste între 16 și 39 de ani, au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat, toți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
Ulterior, patru dintre aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor în cauză.
Sursă: I.P.J. Bacău
Actualitate
Ateliere pentru integrarea tinerilor pe piața muncii, organizate la Colegiul „N.V. Karpen” din Bacău
Abandonul școlar în rândul tinerilor și dificultatea acestora de a se angaja reprezintă unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă piața muncii din regiunea de Nord-Est a țării. În acest context, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) își propune să îmbunătățească accesul tinerilor la piața muncii.
În această perioadă, la Colegiul „N.V. Karpen” din Bacău au loc o serie de ateliere interactive dedicate liceenilor, cu scopul de a reduce excluziunea socială și de a îmbunătăți integrarea socio-profesională a tinerilor. Activitățile urmăresc dezvoltarea spiritului antreprenorial și familiarizarea elevilor cu cerințele pieței muncii.
Pe parcursul atelierelor, participanții iau parte la jocuri de rol, exerciții de creativitate și activități practice, care îi ajută să își identifice abilitățile și să își contureze mai clar opțiunile profesionale. Unii elevi spun că și-ar dori ca astfel de inițiative să fie organizate mai des.
