Actualitate
Reținut de polițiști pentru 3 infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
Comunicat de presă
La data de 29 august a.c, în jurul orei 22.30, polițiștii Serviciului Arme,Comunicat de presă
Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au fost sesizați de către un bărbat, de 43
de ani, din comuna Corbasca, despre faptul că, în fondul cinegetic din localitate,
două persoane ar desfășura activități de braconaj.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, mai mulți bărbați cu
vârste cuprinse între 36 și 63 de ani, în timp ce se aflau la o partidă legală de
vânătoare ar fi identificat în fondul cinegetic Corbasca alți doi bărbați de 36,
respectiv 62 de ani, ambii din comuna Tătărăști care desfășurau activități de
braconaj.
Bărbatul de 36 de ani avea asupra sa o armă de vânătoare, deţinută ilegal, cu
care ar fi efectuat un foc de armă în fondul cinegetic. Totodată, la controlul armei,
polițiștii au constatat că, aceasta era încărcată, având introdus pe ţeavă un cartuş
confecţionat artizanal.
Arma și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști în vederea continuării
cercetărilor în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept și braconaj
cinegetic. De asemenea, autoturismul utilizat de bănuit a fost indisponibilizat de
polițiști.
Cel în cauză a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore
și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.