Actualitate
Reținut de polițiștii oneșteni după ce a condus un autoturism, deși era băut și a provocat un accident
Comunicat de presă
Polițiștii Biroului Rutier Onești au luat măsura reținerii unui bărbat de 40 de ani, din localitate. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.
La data de 20 februarie a.c, Poliţia Mun. Oneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe Bulevardul Republicii din localitate s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, un bărbat de 40 de ani, din mun.Onești, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Republicii, ajuns la sensul giratoriu cu B-dul Oituz, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o bordură din beton.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
În baza probatoriului administrat, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, de polițiștii Biroului Rutier Oneşti.
Actualitate
9 minori cercetați după ce au furat 8 mașini din Bacău. Patru adolescenți au fost reținuți
Nouă minori cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani sunt cercetați de polițiștii din Bacău pentru 20 de infracțiuni, după ce ar fi sustras în scop de folosință opt autoturisme din municipiu. Patru dintre aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit polițiștilor din cadrul Biroului Investigații Criminale Bacău, cercetările efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au scos la iveală activitatea infracțională a nouă adolescenți, șase din municipiul Bacău și trei din comunele Sascut, Buhoci și Lipova.
Anchetatorii susțin că, în perioada martie – mai 2026, suspecții ar fi sustras în scop de folosință opt autoturisme parcate în diferite zone ale municipiului Bacău. Mașinile ar fi fost lăsate neasigurate prin încuiere, iar cheile de contact s-ar fi aflat în interiorul acestora.
După ce le-ar fi folosit, minorii ar fi abandonat autoturismele. În plus, aceștia sunt bănuiți că au sustras și diverse bunuri aflate în interiorul vehiculelor.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au reușit identificarea celor nouă minori. După administrarea probatoriului, la data de 8 iunie, față de patru dintre aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.
Tinerii sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care furt calificat, furt în scop de folosință, complicitate la furt în scop de folosință, distrugere, conducerea unui autovehicul fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
În contextul acestui caz, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să își ia măsuri minime de siguranță pentru protejarea bunurilor și a autoturismelor:
- să încuie întotdeauna autoturismul, chiar și atunci când îl lasă nesupravegheat pentru perioade scurte;
- să nu lase cheile în interiorul vehiculului;
- să nu păstreze bunuri de valoare la vedere;
- să parcheze, pe cât posibil, în zone iluminate sau monitorizate video.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
Actualitate
Angajații din sănătate au declanșat greva japoneză. Sanitas avertizează cu posibilitatea unei greve generale
Membrii Federația Sanitas din România au început greva japoneză, o formă de protest prin care doresc să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă angajații din sistemul sanitar și de asistență socială.
La Spitalul Județean de Urgență, salariații poartă banderole tricolore în timpul programului, însă activitatea medicală se desfășoară în continuare fără întreruperi.
Reprezentanții sindicatului susțin că această formă de protest este un semnal de avertizare adresat autorităților. În cazul în care revendicările nu vor fi luate în considerare, sindicaliștii spun că pot recurge la forme mai dure de protest, inclusiv la grevă generală, cu întreruperea activității, în condițiile prevăzute de lege.
Principalele revendicări
Printre solicitările formulate de Sanitas se numără:
- respectarea drepturilor salariale ale angajaților;
- deblocarea angajărilor în sistem;
- eliminarea inechităților salariale și profesionale;
- reluarea unui dialog social real cu autoritățile.
Totodată, Consiliul Național al Sanitas a respins proiectul noii legi a salarizării, pe care îl consideră inechitabil, incomplet și defavorabil angajaților din sănătate și asistență socială.
Sindicaliștii solicită retragerea proiectului în forma actuală și reluarea imediată a negocierilor, pe baza angajamentelor asumate și a respectării drepturilor personalului din sistemele publice de sănătate și asistență socială
Actualitate
Percheziții în județul Bacău într-un dosar de evaziune fiscală. Aproximativ 20.000 de euro, ridicați de polițiști
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au efectuat, luni, 9 iunie, șase percheziții domiciliare în județul Bacău, într-un dosar penal care vizează suspiciuni de evaziune fiscală.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2016, două persoane din aceeași familie ar fi obținut venituri din construirea și comercializarea de locuințe, atât în nume propriu, cât și prin intermediul unei persoane juridice, fără declararea acestora către autoritățile fiscale, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 20.000 de euro, precum și documente și înscrisuri considerate relevante pentru continuarea cercetărilor.
La acțiune au participat și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, precum și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Potrivit Poliției Române, activitățile fac parte din măsurile dispuse pentru combaterea infracționalității economice și a altor forme de criminalitate.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
