Actualitate
S-a urcat pe acoperișul unei clădiri ca să-și exprime nemulțumirile
La data de 28 iulie a.c, polițiștii din Onești au fost sesizați prin 112, despre faptul că, un bărbat de 42 de ani, din localitate s-a urcat pe acoperișul unei clădiri exprimându-și nemulțumirea de modul de instrumentare a unei anchete penale ce îl vizează.
La fața locului au fost direcționate patrule de poliție, negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pompieri și echipaj medical.
Bărbatul a fost convins de echipele de intervenție să renunțe la gestul său, ulterior, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Sursa: Comunicat de presă IPJ Bacău