Actualitate
Sancțiuni de peste 10.000 de lei aplicate de jandarmii băcăuani pentru pescuit ilegal
Comunicat de presă
Ieri seară, în jurul orei 21.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au intervenit pentru a stopa o activitate ilegală de pescuit în zona canalului Răcăciuni.
La fața locului, un echipaj de jandarmi a surprins mai multe persoane în timp ce desfășurau activități de pescuit, doua dintre acestea fiind prinse în timpul utilizării unor crâsnice, metodă interzisă de legislația în vigoare. Jandarmii au ajuns în zona exact în momentul în care cei doi bărbații au introdus în apă două crâsnice de mari dimensiuni.
În urma verificărilor, celor în cauză le-au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.500 de lei, conform prevederilor Legii nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va acționa și în perioada următoare pentru a proteja resursele acvatice și pentru a combate pescuitul ilegal, colaborând cu toate instituțiile abilitate pentru asigurarea unui mediu sănătos și durabil pentru toți cetățenii.
Actualitate
Incendiu în Asău: Pompierii intervin la două locuințe
Pompierii militari băcăuani acționează în această seară pentru stingerea unui incendiu în satul Asău, comuna Asău. Patru autospeciale și o ambulanță SMURD au intervenit după ce flăcările au cuprins două locuințe pe aproximativ 160 mp.
Incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează în continuare pentru lichidarea completă. Misiunea este în desfășurare.



Actualitate
Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani
Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Mircea Lucescu, antrenorul și jucătorul care a inspirat generații întregi, a murit la vârsta de 80 de ani.
Un adevărat simbol al dedicării și pasiunii pentru fotbal, Lucescu rămâne în inimile tuturor fanilor săi și ale comunității sportive
Actualitate
Activități educative în cadrul „Săptămânii Verzi” la Școala Gimnazială Nr. 10
Înainte de vacanța de Paște, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 10 au participat la o serie de activități desfășurate în cadrul Programului „Săptămâna Verde”, dedicat educației pentru mediu și dezvoltării unui comportament responsabil față de natură.
Pe parcursul acestei săptămâni, elevii au luat parte la lecții interactive, activități în aer liber, jocuri de rol și exerciții practice menite să le dezvolte spiritul civic și grija față de mediul înconjurător.
Elevii de clasa a II-a au participat la o lecție de abilități practice alături de un artizan local, unde au avut ocazia să își dezvolte creativitatea și îndemânarea. De asemenea, elevii de clasa I au învățat despre importanța reciclării și a unei alimentații sănătoase, participând inclusiv la o scurtă excursie la un aparat de reciclare și la piață, unde au descoperit beneficiile consumului de produse proaspete.
Totodată, elevii de clasa a IV-a au beneficiat de o prezentare susținută de cadrele medicale ale școlii, care le-au vorbit despre importanța menținerii unei poziții corecte a corpului.
Prin aceste activități, Programul „Săptămâna Verde” contribuie la dezvoltarea capacităților elevilor de a explora realitatea înconjurătoare și la formarea unor obiceiuri sănătoase și responsabile față de mediul înconjurător.
