Actualitate

Șase persoane cercetate pentru trafic de droguri, arestate preventiv în Bacău

Published

on

Șase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în două cauze penale privind traficul de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe psihoactive, în municipiul Bacău. În urma celor opt percheziții domiciliare efectuate pe 25 septembrie, polițiștii au descoperit peste 230 de doze de substanțe psihoactive, bani și alte mijloace de probă.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a șase persoane cercetate în două cauze penale.

Persoanele sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără drept. În cazul uneia dintre acestea, anchetatorii au reținut și infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Patru persoane ar fi vândut droguri în Bacău

Potrivit anchetatorilor, în primul dosar penal, în perioada martie – septembrie 2026, patru persoane cu vârste cuprinse între 35 și 47 de ani ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat, în municipiul Bacău, diferite cantități de droguri de mare risc și produse psihoactive din categoria stupefiantelor sintetice.

Printre substanțele menționate în anchetă se numără ADB-BUTINACA, MDMB-4en-PINACA, ADB-4en-PINACA și 5F-MDMB-PINACA.

Conform probatoriului administrat, substanțele ar fi fost vândute pentru sume cuprinse între 100 și 300 de lei.

Alte două persoane, cercetate într-un al doilea dosar

În cea de-a doua cauză penală, cercetările au indicat că alte două persoane, în vârstă de 21 și 22 de ani, membre ale aceleiași familii, ar fi procurat și comercializat același tip de substanțe în municipiul Bacău, în perioada aprilie – septembrie 2026.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități de droguri de mare risc și produse psihoactive despre care anchetatorii susțin că ar fi fost tranzacționate de persoanele cercetate.

Peste 230 de doze, descoperite la percheziții

La data de 25 septembrie 2026, polițiștii au efectuat opt percheziții domiciliare.

În urma acțiunilor au fost descoperite și ridicate:

  • peste 230 de doze de ADB-BUTINACA și 5F-MDMB-PINACA, ambalate și pregătite pentru vânzare;
  • o pungă cu substanță vegetală impregnată cu 5F-MDMB-PINACA;
  • grindere și obiecte purtând urme de substanță;
  • aproximativ 30.000 de lei;
  • 5.000 de dolari;
  • diverse sume în euro și lire sterline;
  • alte mijloace de probă.

De asemenea, anchetatorii au dispus sechestru asigurător asupra unui autoturism de lux.

Cele șase persoane au fost arestate preventiv

Tot pe 25 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea celor șase persoane cercetate.

Ulterior, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău au dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale, al Poliției Municipiului Bacău și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Precizare: Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Exit mobile version