Actualitate
Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești aniversează 60 de ani de existență
Pentru Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești, anul 2025 este un moment de bilanț și sărbătoare, dar și o inovație la reflecție asupra parcursului remarcabil al acestei instituții medicale, de la primele sale clipe de funcționare pâna la rolul esențial pe care îl joacă astăzi în viața comunității.
Aniversarea celor 60 de ani de existență a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești reprezintă un moment de sărbătoare, dar și reflecție profundă asupra drumului parcurs și a contribuției constante aduse sănătății comunității locale.
Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești este dotat cu aparatură modernă de înaltă performanță, respectiv ANGIOGRAF, RMN, MAMOGRAF, DOUĂ APARATE CT, videocolonoscop și alte echipamente medicale menite să răspundă unui grad ridicat de adresabilitate și să susțină furnizarea unor servicii medicale de calitate
Actualitate
Incendiu în Asău: Pompierii intervin la două locuințe
Pompierii militari băcăuani acționează în această seară pentru stingerea unui incendiu în satul Asău, comuna Asău. Patru autospeciale și o ambulanță SMURD au intervenit după ce flăcările au cuprins două locuințe pe aproximativ 160 mp.
Incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează în continuare pentru lichidarea completă. Misiunea este în desfășurare.



Actualitate
Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani
Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Mircea Lucescu, antrenorul și jucătorul care a inspirat generații întregi, a murit la vârsta de 80 de ani.
Un adevărat simbol al dedicării și pasiunii pentru fotbal, Lucescu rămâne în inimile tuturor fanilor săi și ale comunității sportive
Actualitate
Activități educative în cadrul „Săptămânii Verzi” la Școala Gimnazială Nr. 10
Înainte de vacanța de Paște, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 10 au participat la o serie de activități desfășurate în cadrul Programului „Săptămâna Verde”, dedicat educației pentru mediu și dezvoltării unui comportament responsabil față de natură.
Pe parcursul acestei săptămâni, elevii au luat parte la lecții interactive, activități în aer liber, jocuri de rol și exerciții practice menite să le dezvolte spiritul civic și grija față de mediul înconjurător.
Elevii de clasa a II-a au participat la o lecție de abilități practice alături de un artizan local, unde au avut ocazia să își dezvolte creativitatea și îndemânarea. De asemenea, elevii de clasa I au învățat despre importanța reciclării și a unei alimentații sănătoase, participând inclusiv la o scurtă excursie la un aparat de reciclare și la piață, unde au descoperit beneficiile consumului de produse proaspete.
Totodată, elevii de clasa a IV-a au beneficiat de o prezentare susținută de cadrele medicale ale școlii, care le-au vorbit despre importanța menținerii unei poziții corecte a corpului.
Prin aceste activități, Programul „Săptămâna Verde” contribuie la dezvoltarea capacităților elevilor de a explora realitatea înconjurătoare și la formarea unor obiceiuri sănătoase și responsabile față de mediul înconjurător.
