Actualitate

Un bărbat și-a bătut concubina, după care i-a răpit fetița de 1 an.

Published

on

Comunicat de presă

La data de 9 august a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Podu Turcului au fost sesizați, prin
112, despre faptul că un bărbat, de 45 de ani, din localitate, ar fi mers la domiciliul
concubinei, de 40 de ani, din comuna Motoşeni, pe care ar fi agresat-o, i-ar fi sustras
autoturismul și ar fi luat-o și pe minora de 1 an și jumătate, fără acordul femeii. 
Din verificările polițiștilor a rezultat faptul că bărbatul avea interzis dreptul de a se
apropria la o distanţă de 25 de metri faţă de femeie, copiii minori, cât și faţă de locuinţă. 
La nivelul Secţiei 4 Poliție Rurală Podu Turcului, s-a constituit o echipă operativă care, în
urma activităților operativ-investigative, au stabilit faptul că bărbatul, după ce ar fi părăsit
locuința concubinei, împreună cu minora, s-ar fi deplasat cu autoturismul sustras la
locuinţa acestuia, iar în momentul pătrunderii polițiștilor în curtea imobilului, acesta ar fi
încercat să îi intimideze cu un fierăstrău electric pornit. 
Polițiștii au acționat prompt, l-au determinat să renunțe la gestul său, fiind imobilizat și
condus la sediul poliției, pentru audieri.
În tot acest timp, ceilalți polițiști aflați la faţa locului au pătruns în locuința bărbatului,
unde au identificat minora și au preluat-o din imobil, în condiții de siguranță.
Ajunși la sediul Secției 4 Rurale Podu Turcului, a fost solicitată, prin 119, prezența
reprezentanților DGASPC Bacău, care au preluat minora, internând-o într-un centru de
specialitate.
 Întrucât femeia nu a fost găsită la locuința acesteia, pentru a se asigura că este în
siguranță, polițiștii au procedat la efectuarea de căutări în vederea depistării, fiind găsită
ascunsă într-o casă părăsită, la o distanţă de aproximativ 2 km de locuință. 
De asemenea, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de
conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar pe timpul deplasării cu autoturismul în
care se afla şi minora, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind testat cu
aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior
fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii
cu exactitate a alcoolemiei. 
În urma probatoriului administrat, față de bărbat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore,
fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, lipsire de
libertate, conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, conducerea
unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,furt în scop de folosinţă și
încălcarea ordinului de protecţie. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău, urmând a
fi prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Podu Turcului, cu propunere de arestare
preventivă.

Exit mobile version