Actualitate
Urmărit în trafic de polițiștii băcăuani
La data de 08 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui motociclist care se deplasa dinspre Adjud către Bacău.
Acesta a încetinit până la oprire, însă, când s-au îndreptat polițiștii spre bărbat pentru a-l legitima, a plecat de la fața locului.
Au fost anunțate celelalte echipaje de poliție din teren, astfel că, în afara localității Dumbrava, motocilistului i s-a limitat zona de deplasare, fiind nevoit să oprească.
În urma legitimării și a verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că, motociclul era condus de un tânăr de 18 ani, din județul Suceava care avea permis de conducere A1, suspendat din 2023, necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Tânărul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul și conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
Sursa-IPJ Bacău