Actualitate
Depistat băut la volanul unui autoturism

Comunicat de presă
La data de 16 martie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au depistat în flagrant delict, un bărbat de 40 de ani, din comuna, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Actualitate
Femeie reținută de polițiști pentru înșelăciune

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Giurgiu și al luptătorilor de la acțiuni speciale din Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au pus în aplicare un mandat de percheziție, în județul Giurgiu, la domiciliul unei tinere, de 27 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021–2025, aceasta ar fi pretins că are puteri tămăduitoare, promițând unei tinere, de 27 de ani, din municipiul Bacău, că o va ajuta în relația conjugală, primind de la aceasta peste 160.000 de euro.
La data de 7 mai a.c., în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Giurgiu și al luptătorilor de la acțiuni speciale din Giurgiu, au pus în executare un mandat de percheziție, în județul Giurgiu, la domiciliul celei în cauză.
În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, mijloace materiale de probă și sume de bani.
După administrarea probatoriului, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

