Actualitate
UPDATE-Minora dispărută și-a sunat părinții, în urma sesizării mesajului RO-ALERT

Update- comunicat IPJ
În urma sesizării mesajului RO-ALERT, minora GUDULAI ALESSIA MARIA a apelat-o telefonic pe mama sa, spunându-i că dorește să se întoarcă acasă.
Polițiștii au ținut permanent legătura cu minora, fiind preluată de pe raza mun. Bacău și încredințată familiei.
Din primele verificări, a rezultat că aceasta nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni.
În vederea depistării minorei au fost desfășurate ample activități investigativ-operative. S-a colaborat în permanență cu jandarmii din cadrul Ijj și GMJ Bacău, Poliția Locală și Poliția Transporturi. Efectivele angrenate din cadrul IPJ Bacău au fost constituite din politiști ai Serviciului Investigații Criminale, Poliția mun. Bacău și Serviciul de Ordine Publică.
Criteriile de evaluare a cazurilor în vederea inițierii mesajului prin sistemul RO-ALERT sunt cele prevăzute de normele legale în vigoare pentru disparițiile în împrejurări alarmante.
Totodată, în evaluarea cazului sunt avute în vedere și prevederile art.9, alin.4 din O.U.G 105/2021, potrivit căruia “ Poliția Română poate utiliza sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT, atunci când este necesar sprijinul populației pentru căutarea copiilor dispăruți.”
Comunicat de presă
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a numitei GUDULAI ALESSIA MARIA, de 11 ani, din municipiul Bacău.
La data de 13 Martie a.c., minora ar fi plecat voluntar de la școală,însă nu a ajuns la domiciliu până în prezent.
SEMNALMENTE 1,55 m înălţime, 40 Kg, păr şaten, ochi căprui. Minora era îmbrăcată cu pantaloni tip jeans de culoare albastru deschis, geacă neagră și purta încălțăminte sport de culoare albă.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.
Actualitate
Două persoane identificate și reținute după ce ar fi comis mai multe tâlhării

Comunicat de presă
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au documentat și probat activitatea infracțională a două persoane, de 25, respectiv 26 de ani, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de tâlhărie.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 01 – 07 iulie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras, prin smulgere, bijuterii de la mai multe persoane din municipiul Bacău.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat un tânăr de 26 de ani din comuna Filipești și o tânără de 25 de ani din județul Neamț, bănuiți de comiterea faptelor.
Pe numele celor în cauză, polițiștii de investigații criminale au emis mandate de aducere. Aceștia au fost depistați la data de 08 iulie a.c., de polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Neamț și conduși la sediul poliției pentru audieri.
De asemenea, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea returnării proprietarilor, o parte dintre bijuteriile sustrase.
După administrarea probatoriului, față de cei doi tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în arestul I.P.J. Bacău.
La data de 09 iulie a.c., aceștia au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
La activități au participat și polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Transporturi Feroviare Bacău și Piatra Neamț.
Cercetările sunt continuate.


Actualitate
Tentativă de răpire în parcarea unui supermarket din Bacău

La data de 08.07.2025, polițiștii băcăuani au fost sesizați cu privire la comiterea unei tentative de lipsire de libertate a unei femei, în municipiul Bacău.
Din cercetările preliminare a reieșit faptul că doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 46 de ani, ambii din județul Dâmbovița, în timp ce se aflau într-o parcare a unui supermarket din municipiul Bacău, ar fi încercat să o introducă cu forța într-un autoturism pe o femeie de 29 de ani, din localitate, împotriva voinței acesteia.
În momentul în care mai mulți cetățeni s-au apropiat, suspecții au fugit într-o direcție necunoscută.
Pentru depistarea suspecților au fost derulate activități polițienești specifice, autoturismul folosit de aceștia fiind identificat la scurt timp într-o parcare din municipiu.
Polițiștii au desfășurat activități de căutare, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în vederea identificării și depistării celor doi bărbați suspectați de comiterea faptei.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că cei în cauză s-ar fi deplasat cu un taxi spre municipiul București,sens în care inspectoratele de poliție din județele învecinate au fost informate, în vederea sprijinirii activităților specifice.
La scurt timp de la momentul sesizării, polițiștii au reușit depistarea celor doi bărbați suspectați de comiterea faptei, aceștia aflându-se în prezent în custodia polițiștilor.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.