Connect with us

Actualitate

Avaria pe conducta de distribuție aparținând CRAB a fost finalizată!

Published

on

Comunicat de presă
CRAB Bacău a reluat distribuția apei către municipiul Onești astăzi – 13 martie 2023, iar în prezent alimentarea cu apă se realizează la parametrii optimi în toate zonele afectate. Pentru refacerea necesarului de apă la nivelul Complexului de înmagazinare și pompare Cuciur, echipele RAJA vor sista furnizarea apei în cursul acestei nopți, în intervalul orar 23.00 – 05.00. Începând de mâine – 14 martie 2023, se va asigura apă în regim permanent către toți consumatorii din Onești.

Continue Reading

Actualitate

ARBOmedia își extinde portofoliul în zona de in-game advertising și devine partener strategic Gadsme în 25 de piețe europene

Published

on


ARBOmedia își consolidează poziția în industria digitală prin
extinderea portofoliului de soluții de publicitate în zona de in-
game advertising, ca urmare a fuziunii cu Thinkdigital.

Prin această integrare organică ARBOmedia preia și dezvoltă parteneriatul deja
existent dintre Thinkdigital și Gadsme, una dintre cele mai importante platforme de
in-game advertising la nivel global, colaborare activă încă din 2023.

Cine este Gadsme
Gadsme este cea mai avansată platformă globală de publicitate in-game,
concepută pentru industriile de gaming și e-sport. Cu peste 1750 jocuri în
portofoliu, din care peste 450 de jocuri relevante pentru piețele europene,
platforma oferă advertiserilor posibilitatea de a afișa nativ reclame în jocuri,
fără a întrerupe în vreun fel experiența jucătorului. Formatele de publicitate
disponibile sunt de tip imagine, video sau audio. Campaniile publicitare in-
game pot fi distribuite în funcție de geolocație, vârstă, sex sau interese și
categorii de jocuri.  

Parteneriat strategic în 25 de piețe din Europa și Asia

ARBOmedia devine partenerul strategic al platformei Gadsme în 25 de piețe locale
din Europa, Caucaz și Asia Centrală: România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania,
Letonia, Estonia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru,
Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Republica Moldova,
Georgia, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan.

Această extindere marchează un pas important pentru ARBOmedia, care își
diversifică oferta și răspunde astfel unei cereri tot mai mari pentru soluții inovatoare
de comunicare adresate publicului din mediul gaming – unul dintre cele mai dinamice
și în creștere segmente ale industriei digitale.

Extindere regională și dezvoltare integrată
Noul parteneriat vine firesc în contextul extinderii operațiunilor ARBOmedia pe
multiple piețe europene. Compania și-a consolidat deja prezența regională prin
dezvoltarea unor proiecte de influencer marketing în piețe precum Grecia, Bulgaria și
Republica Moldova, demonstrând capacitatea de a livra soluții integrate și adaptate
specificului local.
Prin includerea in-game advertising în portofoliul său, ARBOmedia oferă brandurilor
oportunitatea de a interacționa cu audiențe relevante într-un mod natural, non-
intruziv și perfect integrat în experiența de joc.
Această evoluție reconfirmă angajamentul ARBOmedia de a rămâne un jucător
cheie în ecosistemul digital regional și de a furniza partenerilor săi acces la formate
inovatoare și performante de comunicare.

Despre ARBOmedia
Fondată în 1997, ARBOmedia activează neîntrerupt pe piața de publicitate din
România de aproape 30 de ani. De-a lungul timpului, compania a pus la dispoziția
clienților săi rețele consolidate de media, începând cu rețeaua de publicitate în presa
scrisă (din 2003), continuând cu cele de display online, radio și TV local și până la
rețeaua de influencer marketing, lansând constant noi proiecte și dezvoltând noi
soluții de comunicare adaptate evoluției pieței și consumului de media la nivel local
și național.
Prin intermediul fuziunii cu Thinkdigital, ARBOmedia și-a extins din 2026 operațiunile
cu rețelele de jocuri, podcast și newsletter, devenind astfel regia de media cu cea
mai diversă ofertă din piața de publicitate din România.

Continue Reading

Actualitate

Dialog artistic peste mări: expoziție de artă naivă la Bacău

Published

on

Expoziția de artă naivă la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din Bacău aduce în prim-plan lucrări ale artiștilor români și cubanezi, într-un dialog vizual despre iubire și tradiții.

Curatorul expoziției, pictorul de artă naivă Ioan Măric, a declarat că manifestarea celebrează sensibilitatea artistică care unește culturi despărțite de mii de kilometri. La cei 80 de ani ai săi, artistul continuă să participe activ la expoziții colective internaționale dedicate artei naive.

Printre expozanți se numără și pictorița Gabriela Băloiu, care prezintă zeci de lucrări inspirate din copilăria și viața satului românesc, transpunând amintirile în culori vii și compoziții pline de candoare.

La vernisaj au fost prezenți artiști plastici precum Aurel Stanciu și Carmen Voisei, subliniind valoarea artei naive și capacitatea acesteia de a transmite emoții autentice, dincolo de granițe.

Expoziția poate fi vizitată timp de o lună, oferind publicului băcăuan ocazia de a descoperi o viziune populară și universală asupra iubirii, așa cum este ea reflectată în creațiile artiștilor români și cubanezi.

Continue Reading

Actualitate

Exerciții evacuare cutremur Bacău, organizate cu ocazia Zilei Protecției Civile

Published

on

În contextul celebrării Ziua Protecției Civile din România, în Bacău au fost organizate mai multe exerciții de evacuare în caz de cutremur, desfășurate în unități de învățământ și în cadrul unor instituții publice.

Activitățile au avut ca scop pregătirea elevilor, cadrelor didactice, angajaților și cetățenilor pentru a reacționa corect și organizat în eventualitatea producerii unui seism. Prin simularea unor situații cât mai apropiate de realitate, participanții au fost instruiți cu privire la măsurile de autoprotecție, regulile de comportament în timpul producerii unui cutremur și procedurile de evacuare în siguranță.

Pregătire pentru situații de urgență

Organizarea acestor exerciții are un rol esențial în consolidarea culturii preventive, în creșterea gradului de reziliență al comunității și în îmbunătățirea coordonării între factorii implicați în gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel de activități contribuie la formarea unor reflexe corecte de comportament, reduc riscul producerii accidentelor cauzate de panică și sporesc capacitatea de reacție atât la nivel individual, cât și instituțional.

Exercițiile continuă în această săptămână

Potrivit organizatorilor, exercițiile de evacuare vor continua și în această săptămână, pentru a asigura un nivel cât mai ridicat de pregătire a populației în cazul producerii unui seism.

Pregătirea continuă și responsabilitatea comună reprezintă elemente fundamentale pentru protejarea vieții și limitarea efectelor generate de situații de urgență.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau