Connect with us

Actualitate

Banca pentru Alimente București inaugurează un nou hub logistic pentru a sprijini mai eficient lupta împotriva risipei alimentare

Published

on

Mai multe alimente salvate, mai multe vieți ajutate!

După aproape nouă ani de activitate, Banca pentru Alimente București, alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, parteneri de încredere și susținători, deschide un nou hub logistic modern,în noul parc Logicor Bucharest III Pallady, situat strategic, la ieșirea spre Autostrada Soarelui, pentru a facilita desfășurarea activităților. Prin această deschidere, Banca pentru Alimente București marchează o nouă etapă în misiunea sa de a contribui la lupta împotriva risipei alimentare. Acest nou spațiu, un adevărat „acasă al binelui”, răspunde nevoii urgente de a reduce risipa alimentară și de a oferi sprijin persoanelor vulnerabile din regiune, precum și din întreaga țară. În contextul Zilei Internaționale de Conștientizare a Risipei Alimentare, Banca pentru Alimente subliniază importanța colaborării în salvarea hranei și susținerea celor aflați în dificultate.

Noul hub logistic, de 1.913 mp, oferă un spațiu adecvat, cu facilități moderne, inclusiv 224 mp de zone cu temperatură controlată pentru depozitarea alimentelor perisabile, precum fructe, legume, lactate, carne și produse congelate. Comparativ cu spațiul anterior, noul spațiu oferă capacitatea necesară atât pentru a face față cerințelor în creștere din prezent, cât și pentru a răspunde provocărilor viitoare. Această extindere nu doar îmbunătățește eficiența operațională, ci și permite un flux mai bun al alimentelor, asigurând o distribuție mai rapidă și mai eficientă către organizațiile caritabile partenere.

Deschiderea noului depozit a fost posibilă prin implicarea partenerilor și susținătorilor Băncii pentru Alimente: Lidl România și Metro România, în calitate de parteneri principali, alături de alți parteneri  cheie  care sprijină în mod curent activitatea Băncilor pentru Alimente: Edenred România, PENNY | REWE, Auchan România, CHEP România,  Gebrüder Weiss, Arbomedia, precum și a Federației Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și a Federației  Europeane a Băncilor pentru Alimente (FEBA). În contextul noilor reglementări privind reducerea risipei alimentare, acest hub logistic devine o resursă esențială pentru ca alimentele care se află la risc de pierdere sau risipă, dar care sunt încă în termen și bune pentru consum, să-și recapete valoarea, transformându-le în sprijin concret pentru cei care au mai multă nevoie de hrană. Fiecare aliment salvat în acest spațiu se va transforma în porții de hrană  pentru copii din centre de zi, bătrâni singuri sau aflați în cămine, familii aflate în pragul sărăciei, oameni fără adăpost și multe alte persoane aflate în dificultate. Cu facilitățile extinse și capacitatea de colectare mult îmbunătățită, Banca pentru Alimente București poate acum să gestioneze mai eficient un volum mare de alimente, asigurându-se că acestea ajung acolo unde este cea mai mare nevoie.

„Inaugurarea acestui hub reprezintă un moment decisiv pentru activitatea noastră. Creșterea capacității de colectare și redistribuire ne permite să sprijinim și mai multe persoane aflate în dificultate. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără partenerii noștri de încredere, cărora le suntem recunoscători pentru încrederea și sprijinul primit. Împreună, ne asumăm responsabilitatea de a salva mai multe alimente, de a susține comunitățile vulnerabile și de a proteja mediul. Împreună facem Binele mai Bine — acum, cu și mai multă forță.”, a declarat Gabriel Sescu, președintele Băncii pentru Alimente București Fondată în 2016, Banca pentru Alimente București a fost prima inițiativă de acest tip din România, urmând modelul Băncilor Europene. De atunci, a reușit să salveze peste 11.419 tone de alimente, în valoare de peste 142.000.000 de lei, oferind astfel 22.838.000 de porții de hrană către 176  de organizații caritabile din București și județele Ilfov, Dâmbovița, Ialomița, Giurgiu, Călărași, Argeș, Prahova, Buzău și Teleorman care oferă servicii sociale, educaționale și de recuperare pentru 69.430 persoane din categorii vulnerabile. Peste 2.100 de tone din alimentele salvate au fost distribuite către celelalte opt Bănci Regionale pentru Alimente, membre ale FBAR, asigurând astfel un sprijin constant pentru organizațiile din toată țara.

Noul „acasă” reprezintă un pas important în consolidarea capacității de a reduce risipa alimentară și de a răspunde nevoilor tot mai diverse ale celor aflați în dificultate. Prin extinderea capacităților sale logistice, Banca pentru Alimente București își propune să își amplifice impactul social, oferind sprijin organizațiilor caritabile care ajută persoane vulnerabile — de la copii din centre de zi și de recuperare, la bătrâni rămași fără sprijin, persoane fără adăpost, victime ale violenței domestice și ale traficului de persoane.

Despre Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR

Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente membre din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați formează o rețea națională de solidaritate dedicată reducerii risipei alimentare și sprijinirii persoanelor aflate în dificultate. Acestea salvează de la pierdere și risipă hrana, prin preluarea gratuită a alimentelor de la companiile partenere  din lanțul agroalimentar și donarea acestora către organizațiile caritabile, contribuind astfel la reducerea sărăciei și a impactului negativ asupra mediului. FBAR se inspiră și împărtășește modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente (FEBA) și este recunoscut ca membru asociat al acesteia. În viziunea FBAR și a Băncilor pentru Alimente membre, nimănui nu trebuie să-i fie foame, iar a oferi hrană este forma de ajutor cea mai concretă și imediată pentru a răspunde la o nevoie primară a cărei satisfacere nu poate întârzia. Prin misiunea lor, Băncile pentru alimente contribuie în mod direct la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG) la care și România s-a angajat, în special în ceea ce privește reducerea cu 50% a risipei alimentare până în 2030, prin promovarea consumului și producției responsabile, precum și a obiectivelor de reducere a foametei și de combatere a schimbărilor climatice. De la înființarea primei Bănci în București și până în prezent, Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente a salvat de la risipă peste 25.000 tone de alimente, în valoare de peste 292.000.000 lei, transformându-le în aproximativ 50.572.730 de porții de hrană pentru 290.841 persoane aflate în dificultate, aflate în grija a 795 organizații caritabile partenere. În mod constant, activitatea rețelei este sprijinită financiar, operațional, logistic și prin donații constante de alimente de către 153 parteneri, în principal din domeniul agro-alimentar.

Pentru mai multe informații: office@bancapentrualimente.ro; 0771 235 977

Continue Reading

Actualitate

Accident rutier în Cleja: bărbat de 58 de ani, descarcerat și dus la spital

Published

on

Un accident rutier s-a produs astăzi, 7 noiembrie, în satul Cleja, comuna Cleja, județul Bacău. În urma evenimentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 58 de ani a rămas blocat în autoturism, fiind necesară intervenția pompierilor pentru descarcerare.

La locul accidentului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău: o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță de terapie intensivă mobilă (TIM).

Pompierii au acționat cu echipamentele specifice pentru extragerea victimei din autoturism, efectuând operațiunile necesare pentru facilitarea accesului și scoaterea acesteia în siguranță.

După extragere, bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului de terapie intensivă mobilă. Ulterior, acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

Pe întreaga durată a intervenției, pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

Continue Reading

Actualitate

Percheziții în Moinești: trei arme neletale și două arbalete, descoperite de polițiști. Un bărbat a fost reținut

Published

on

Polițiștii din Bacău au descoperit trei arme neletale, două arbalete și muniție, în urma unor percheziții domiciliare efectuate în municipiul Moinești. Un bărbat de 43 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Acțiunea a avut loc în cadrul Operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Două percheziții domiciliare în Moinești

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele a doi bărbați, în vârstă de 43 și 56 de ani.

Cei doi sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma verificărilor, la locuința bărbatului de 43 de ani, polițiștii au descoperit o pușcă neletală și un pistol neletal cu aer comprimat, ambele supuse autorizării, două arbalete interzise la deținere, precum și muniție.

De asemenea, la locuința bărbatului de 56 de ani a fost identificat un pistol neletal cu aer comprimat, supus autorizării, precum și muniție.

Toate bunurile descoperite au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore

În urma acțiunii, bărbatul de 43 de ani a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 295/2004, primind o amendă în valoare de 2.001 lei. Cele două arbalete au fost confiscate.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău.

Cercetările continuă în cadrul a două dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, pe parcursul întregului proces penal.   

Continue Reading

Actualitate

Accident rutier în Livezi, Bacău: o persoană a rămas blocată într-un autoturism după impactul cu un autotren

Published

on

Un accident rutier s-a produs în dimineața aceasta, în jurul orei 05:20, în satul Orășa, comuna Livezi, județul Bacău. În accident au fost implicate un autoturism și un autotren, iar o persoană a rămas blocată în mașină, fiind necesară intervenția pompierilor pentru descarcerare.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, la locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei

În urma impactului dintre autoturism și autotren, o persoană a rămas blocată în interiorul autoturismului. Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia și au reușit să o scoată în siguranță din autovehicul.

Victima era conștientă în momentul în care a fost preluată de echipajul medical. Aceasta a fost evaluată de paramedicii SMURD și a primit îngrijirile necesare la fața locului.

Ulterior, persoana rănită a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau