Actualitate
Discontinuitatile semnalate de parinti cu privire la aprovizionarea cu solutiile pediatrice de ibuprofen si paracetamol au cauze legate de deficiente de disponibilitate la nivel mondial a materiilor prime (substanta activa, excipienti) si materialelor (recipiente, mensuri, lingurite, etc.) utilizate in fabricatie.
Comunicat de presă
- Consumul de solutii pediatrice antipiretice a crescut exponential in ultimele luni datorita sezonului sever de infectii acute ale cailor respiratorii (IACR), ajungandu-se in cazul celor doua produse utilizate pe scara larga, ibuprofen si paracetamol, la un consum cu peste 50% mai mare fata de perioada similara a anului 2021 (grafic atasat). A fost depasit chiar si consumul de dinainte de perioada de pandemie.
- Cu toate ca producatorii au pus in vanzare cantitati mult mai mari decat in anul precedent si chiar mai mari decat in 2019 consumul sustinut a dus la disparitia acestor medicamente. Cererea mult mai mare nu a putut fi acoperita prin livrari suplimentare datorita problemelor aparute la nivel global: a) capacitati de productie finite, care nu pot fabrica volume suplimentare; b) lipsa unor precursuri si intermediari chimici din care se fabrica aceste preparate; c) restrictiile intermitente in livrarea substantelor active (fabricate in marea lor majoritate in China); d) costurile in crestere a materiile prime si materialelor, de exemplu kg de paracetamol s-a scumpit de 12 ori; e) planificari de productie eronate, bazate pe consumul scazut din 2021, etc.
- Din pacate, in Romania penuria a fost agravata de faptul ca sunt solicitate cu predilectie anumite marci comerciale de ibuprofen si paracetamol, desi in farmacii exista inlocuitori sub alte denumiri, care contin aceeasi substanta activa, avand aceeasi calitate, eficienta, siguranta si gust placut, care sunt chiar mai ieftine;
- In acest moment exista la desfacere cantitati destul de importante de produse pediatrice pe baza de ibuprofen si paracetamol, care se comercializeaza sub diferite denumiri comerciale, este important sa se ceara sfatul medicului si farmacistului pentru gasirea variantelor de inlocuitori;
- In urmatoarele luni vor fi livrate lunar circa 200 de mii de flacoane pediatrice de ibuprofen si paracetamol pe luna, atat fabricate in Romania cat si de la export, asadar problema isi va gasi rezolvare la inceputul anului 2023.
- Facem un apel respectuos la parinti sa nu faca stocuri din aceste produse intrucat situatia de criza risca sa se agraveze. In plus, aceste produse au un timp de valabilitate limitat, de obicei 2 ani, iar dupa deschidere pot fi utilizate in siguranta timp de maximum 1-2 luni
Actualitate
Primăria din Bacău mărește taxele la Căminul de Bătrâni, cu până la 2.000 de lei pe lună.
Pe 6 martie, Consiliul Local va vota majorarea tarifelor pentru vârstnicii din cămin.
Noile sume ar urma să fie:
• Independenți: 2.400 lei (de la 1.600)
• Semidependenți: 3.100 lei (de la 1.700)
• Dependenți: 3.900 lei (de la 1.900)
Primăria spune că întreținerea unui beneficiar costă aproximativ 8.000 de lei pe lună și că banii actuali nu ajung. Oficialii susțin că diferența ar urma să fie acoperită de familii sau din bugetul local.
Decizia finală aparține consilierilor locali, care urmează să voteze proiectul.
Context important: în 2024, 13 persoane au fost trimise în judecată într-un dosar legat de achiziții la suprapreț la Căminul de Bătrâni, dosar instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Bacău.
Rămâne de văzut dacă proiectul va fi aprobat.
Actualitate
Prețurile carburanților ar putea crește în Bacău. Motorina ar putea depăși 10 lei/litru
Prețurile la carburanți din Bacău ar putea crește în perioada următoare, în funcție de evoluția cotațiilor internaționale ale petrolului și de tensiunile din regiunea Golfului.
Potrivit expertului în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociația Energia Inteligentă, motorina ar putea depăși pragul de 10 lei/litru în cazul unei creșteri accentuate a prețului barilului.
România importă aproximativ două treimi din necesarul de țiței, iar eventualele scumpiri internaționale s-ar putea reflecta rapid și în stațiile din Bacău
Actualitate
ARBOmedia își extinde portofoliul în zona de in-game advertising și devine partener strategic Gadsme în 25 de piețe europene
ARBOmedia își consolidează poziția în industria digitală prin
extinderea portofoliului de soluții de publicitate în zona de in-
game advertising, ca urmare a fuziunii cu Thinkdigital.
Prin această integrare organică ARBOmedia preia și dezvoltă parteneriatul deja
existent dintre Thinkdigital și Gadsme, una dintre cele mai importante platforme de
in-game advertising la nivel global, colaborare activă încă din 2023.
Cine este Gadsme
Gadsme este cea mai avansată platformă globală de publicitate in-game,
concepută pentru industriile de gaming și e-sport. Cu peste 1750 jocuri în
portofoliu, din care peste 450 de jocuri relevante pentru piețele europene,
platforma oferă advertiserilor posibilitatea de a afișa nativ reclame în jocuri,
fără a întrerupe în vreun fel experiența jucătorului. Formatele de publicitate
disponibile sunt de tip imagine, video sau audio. Campaniile publicitare in-
game pot fi distribuite în funcție de geolocație, vârstă, sex sau interese și
categorii de jocuri.
Parteneriat strategic în 25 de piețe din Europa și Asia
ARBOmedia devine partenerul strategic al platformei Gadsme în 25 de piețe locale
din Europa, Caucaz și Asia Centrală: România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania,
Letonia, Estonia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru,
Kosovo, Macedonia de Nord, Albania, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Republica Moldova,
Georgia, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan.
Această extindere marchează un pas important pentru ARBOmedia, care își
diversifică oferta și răspunde astfel unei cereri tot mai mari pentru soluții inovatoare
de comunicare adresate publicului din mediul gaming – unul dintre cele mai dinamice
și în creștere segmente ale industriei digitale.
Extindere regională și dezvoltare integrată
Noul parteneriat vine firesc în contextul extinderii operațiunilor ARBOmedia pe
multiple piețe europene. Compania și-a consolidat deja prezența regională prin
dezvoltarea unor proiecte de influencer marketing în piețe precum Grecia, Bulgaria și
Republica Moldova, demonstrând capacitatea de a livra soluții integrate și adaptate
specificului local.
Prin includerea in-game advertising în portofoliul său, ARBOmedia oferă brandurilor
oportunitatea de a interacționa cu audiențe relevante într-un mod natural, non-
intruziv și perfect integrat în experiența de joc.
Această evoluție reconfirmă angajamentul ARBOmedia de a rămâne un jucător
cheie în ecosistemul digital regional și de a furniza partenerilor săi acces la formate
inovatoare și performante de comunicare.
Despre ARBOmedia
Fondată în 1997, ARBOmedia activează neîntrerupt pe piața de publicitate din
România de aproape 30 de ani. De-a lungul timpului, compania a pus la dispoziția
clienților săi rețele consolidate de media, începând cu rețeaua de publicitate în presa
scrisă (din 2003), continuând cu cele de display online, radio și TV local și până la
rețeaua de influencer marketing, lansând constant noi proiecte și dezvoltând noi
soluții de comunicare adaptate evoluției pieței și consumului de media la nivel local
și național.
Prin intermediul fuziunii cu Thinkdigital, ARBOmedia și-a extins din 2026 operațiunile
cu rețelele de jocuri, podcast și newsletter, devenind astfel regia de media cu cea
mai diversă ofertă din piața de publicitate din România.


