Actualitate
În timp ce era căutat de autoritățile germane, comitea infracțiuni și pe teritoriul României
Comunicat de presă
Un bărbat de 35 de ani este cercetat de polițiștii din Moinești pentru comiterea
infracțiunii de furt calificat. Acesta este în Arestul I.P.J.Bacău.
La data de 12 iulie a.c., Poliţia municipiului Moineşti a fost sesizată de către o
femeie de 34 de ani, din localitate, despre faptul că, în perioada septembrie 2022 – iulie
2023, bărbatul de 35 de ani i-ar fi sustras din locuinţă bunuri şi suma de 6000 de euro.
Din cercetări polițiștii au stabilit că, femeia ar fi avut o relaţie de prietenie cu cel în
cauză care i-ar fi sustras cheile apartamentului din Moineşti, de unde ulterior, în repetate
rânduri i-ar fi sustras bunuri electrice, electrocasnice, mobilier şi suma de 6.000 de euro.
În cadrul dosarului penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
furt calificat, la data de 13 iulie a.c, în baza unui mandat de percheziţie domiciliară,
polițiștii din Moinești au efectuat percheziţia la locuinţa bărbatului din oraşul Comăneşti
unde au fost identificate o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, prejudiciul fiind
recuperat parțial.
Cercetările continuă cu bănuitul aflat sub efectul unei alte măsuri preventive, fiind
depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău, în baza unui
mandat european de arestare emis de către autoritățile din Germania, fiind cercetat pentru
săvârşirea a 66 de infracţiuni, printre care fraudă, vătămare corporală gravă, lovire sau
alte violențe, amenințare, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor,
șantaj, înșelăciune, infracțiuni la regimul rutier, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul
Germaniei.
Bărbatul se află în Arestul I.P.J. Bacău.




Actualitate
Acțiune desfășurată de polițiștii băcăuani, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră
Comunicat de presă
La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău – Compartimentul Ordine Publică, împreună cu cei ai secțiilor de poliție rurală arondate și cei ai Biroului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 400 de persoane și au fost verificate aproximativ 380 de autovehicule, dintre care 16 înmatriculate în alte state. Totodată, polițiștii au efectuat peste 200 de testări cu aparatele din dotare.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat două infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere, fiind întocmite dosare penale și continuate cercetările sub coordonarea unității de parchet competentă.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 86 de sancțiuni contravenționale, dintre care 81 pentru abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 25.000 de lei. Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere, toate pentru conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Exemple:
• Un bărbat de 47 de ani, din comuna Letea Veche, a fost depistat conducând un autoturism având o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• Un tânăr de 26 de ani, din comuna Ungureni, a fost depistat conducând un autoturism cu înmatricularea suspendată din luna mai a.c.
Recomandări preventive:
• Nu conduceți autovehicule sub influența alcoolului și nu consumați substanțe interzise!
• Respectați regulile de circulație și indicațiile polițiștilor rutieri!
• Adoptați o conduită preventivă și responsabilă pentru a preveni evenimentele rutiere!
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, în vederea menținerii siguranței pe drumurile publice.













Actualitate
Activități preventive dedicate siguranței rutiere, organizate în municipiul Bacău
Comunicat de presă
La data de 25 octombrie a.c., în intervalul orar 11.00 – 15.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, alături de parteneri instituționali, vor desfășura o serie de activități preventive în Piața Tricolorului din municipiu, în cadrul evenimentului „Împreună pe drum MAI SIGUR”.
Acțiunea are ca scop creșterea gradului de conștientizare a participanților la traficul rutier a riscurilor asociate vitezei excesive, consumului de alcool sau substanțe psihoactive și nerespectării regulilor de circulație.
Pe parcursul evenimentului vor fi amenajate:
• un Info Point pentru distribuirea de materiale informativ-preventive privind siguranța rutieră;
• o zonă educativă pentru copii, cu activități interactive și jocuri tematice de circulație;
• standuri demonstrative cu simulatoare de accidente rutiere, biciclete educative și dispozitive VR pentru testarea efectelor alcoolului și drogurilor asupra capacității de conducere;
• prezentarea autospecialelor, motocicletelor polițiștilor rutieri și a aparatelor din dotare.
La activități vor participa și motocicliști din comunitatea moto Bacău, iar Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași va pune la dispoziție simulatoare de accidente și standuri educative ce urmăresc promovarea unei conduite preventive în trafic, sub mesajul „Frânează graba, accelerează viața!”
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău încurajează cetățenii să participe la eveniment și să contribuie la formarea unei conduite preventive în rândul tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier.
