Actualitate
Patru bărbați din Găiceana, reținuți după ce au legat și agresat un tânăr pe marginea drumului
Patru bărbați din comuna Găiceana, cu vârste între 17 și 50 de ani, au fost reținuți de polițiști după un incident violent petrecut pe un drum public din localitate. Aceștia sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate în mod ilegal.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului.
Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Secția 4 Poliție Rurală Podu Turcului a rezultat că incidentul a avut loc în seara zilei de 2 mai, în jurul orei 21:00. Cei patru suspecți ar fi imobilizat un tânăr de 22 de ani și l-ar fi legat cu mâinile la spate de un indicator rutier aflat pe marginea drumului, folosind o sfoară.
Anchetatorii susțin că victima a fost ținută aproximativ o oră în acea stare și ar fi fost agresată fizic în repetate rânduri. Scenele s-ar fi petrecut în prezența mai multor persoane, provocând tulburarea ordinii publice în comună.
La data de 6 mai, după administrarea probatoriului, cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.