Actualitate
Percheziții într-un dosar de trafic de droguri
Comunicat de presă
La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, efectuează 3 percheziții domiciliare, în județul Bacău, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2023, o persoană bănuită ar fi cultivat plante de canabis, într-o seră amplasată într-o localitate din zona rurală a județului, în scopul comercializării drogului de risc, către consumatori din județul Bacău, obținând 70 de lei pentru un gram.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



Actualitate
Evaluarea Națională se apropie: 5.200 de elevi din Bacău, testați la simularea județeană
Elevii de clasa a VIII-a din județul Bacău susțin, în această perioadă, simularea Evaluării Naționale, organizată la nivel județean, pentru a se familiariza cu structura și rigorile examenului care va avea loc în vară.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, aproximativ 5.200 de elevi din unitățile de învățământ din județ participă la aceste testări.
Emoții la prima probă: Limba și literatura română
Prima probă susținută a fost cea la Limba și literatura română. Emoțiile nu i-au ocolit pe elevi, simularea reprezentând un test important înaintea examenului propriu-zis.
Simularea Evaluării Naționale se bazează pe programa școlară oficială și urmărește evaluarea competențelor dobândite pe parcursul ciclului gimnazial, în special în clasele V–VIII. La proba de Limba și literatura română, subiectele au testat înțelegerea textului, analiza literară, redactarea unui text argumentativ și cunoștințele de gramatică.
Rezultatele vor fi comunicate în perioada 16–20 februarie și vor avea un rol orientativ. Simulările la nivel național sunt programate pentru perioada 16–18 martie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării.
Actualitate
Furt de 195.000 lei la Bacău: 6 persoane reținute după percheziții
La data de 5 februarie, polițiștii din Onești, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale și jandarmi, au efectuat 7 percheziții domiciliare în comuna Ștefan cel Mare. Activitățile au vizat depistarea unor persoane suspectate de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, în urma căruia au fost sustrase cabluri și componente electrice, prejudiciul estimat fiind de 195.000 de lei.
Șase persoane, cu vârste între 16 și 39 de ani, au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat, toți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
Ulterior, patru dintre aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar ceilalți doi au fost plasați sub control judiciar. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor în cauză.
Sursă: I.P.J. Bacău
Actualitate
Ateliere pentru integrarea tinerilor pe piața muncii, organizate la Colegiul „N.V. Karpen” din Bacău
Abandonul școlar în rândul tinerilor și dificultatea acestora de a se angaja reprezintă unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă piața muncii din regiunea de Nord-Est a țării. În acest context, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) își propune să îmbunătățească accesul tinerilor la piața muncii.
În această perioadă, la Colegiul „N.V. Karpen” din Bacău au loc o serie de ateliere interactive dedicate liceenilor, cu scopul de a reduce excluziunea socială și de a îmbunătăți integrarea socio-profesională a tinerilor. Activitățile urmăresc dezvoltarea spiritului antreprenorial și familiarizarea elevilor cu cerințele pieței muncii.
Pe parcursul atelierelor, participanții iau parte la jocuri de rol, exerciții de creativitate și activități practice, care îi ajută să își identifice abilitățile și să își contureze mai clar opțiunile profesionale. Unii elevi spun că și-ar dori ca astfel de inițiative să fie organizate mai des.
