Connect with us

Actualitate

Primarul din Onești spune de ce nu poate candida

Published

on

Motivul bizar care stă la baza acestei decizii!

În anul 2012 un salariat al primăriei Onești a achiziționat pentru și în numele UAT Onești, cu respectarea procedurile legale, dulciuri în valoare de 18.000 de lei, de la o firmă a cărei acționar eram la acea vreme. Dulciuri care au fost dăruite colindătorilor în perioada sărbătorilor de iarnă.

De menționat este faptul, că valoarea adaosului comercial pentru marfa respectivă a fost în valoare de 600 lei.

Ulterior factura cu produsele achiziționate și distribuite colindătorilor a ajuns pe biroul meu de primar, așa cum se întamplă cu orice factură, pentru a fi aprobată la plată.

Faptul că am aplicat indicativul DEF și semnătura pe factura respectivă, fără să am vreo idee că acest lucru ar fi trebuit să îl facă secretarul primăriei în acest caz, m-a făcut ulterior vinovat de “conflict de interese”.

ATENȚIE din nou: Dacă secretarul primăriei ar fi semnat în cazul prezentat, în locul meu, factura și OP-ul respectiv, fapta nu ar fi mai existat.

În perioada imediat următoare un alt salariat al primăriei, “vigilent și bine intenționat”, a trimis o copie a facturii respective către Agenția Națională de Integritate (ANI).

În baza acelei informații ANI a întocmit un raport prin care a constatat un “conflict de interese”.

Eu am contestat raportul ANI și am ajuns în fața judecătorului.

Judecătorul respectiv a apreciat că fapta este de natură penală, a suspendat procesul cu contestația și a dispus trimiterea mea în judecată.

Pe perioada anchetei am cerut către ANI să dispună o expertiză economică să se analizeze dacă a existat vreo fraudă economică. Răspunsul ANI a fost că: “Nu există suspiciuni de fraudă economică, ci doar conflict de interese. Și dacă ar fi fost un leu valoarea facturii, tot conflict de interese ar fi fost”.

Ulterior pentru această faptă am fost judecat și condamnat la patru luni închisoare cu suspendare și interzicerea dreptului de a alege și de a fi ales pentru o perioadă de doi ani și patru luni.

După ispășirea pedepsei cazierul meu a devenit curat, drept pentru care am putut candida în anul 2020.

Între timp a fost reluat procesul privind contestația mea împotriva raportului ANI și ca o coincidență stranie în urmă cu trei zile, acum în prag de alegeri a venit sentința cu respingerea contestației mele împotriva raportului ANI.

Deși pentru fapta identificată prin raportul ANI, am primit și executat o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare și coroborând cu principiul că “pentru aceeași faptă nu poți fi pedepsit de două ori”, eu în percepția ANI, nu aș mai putea ocupa o funcție publică pentru o perioadă de trei ani, după terminarea mandatului de primar, în condițiile în care conform codului administrativ, pentru un “conflict de interese”, pedeapsa maximă este tăierea a 10% din salar pentru o perioadă de maxim 6 luni.

În acest caz există riscul să îmi depun candidatura, să îmi fie acceptată, să câștig alegerile cu 80% și să nu îmi fie validată funcția de primar pentru următorul mandat. Caz în care candidatul de pe locul 2, chiar dacă a obținut doar 7 procente să devină primar.

Acest risc, pentru mine, este de neconceput și pe care nu îl voi accepta.

Onoarea și cuvântul dat la alegerile anterioare mă împing să nu risc în a pierde ce am început să construiesc și ce urmează a construi.

Orgoliul meu nu poate sta în calea acestui risc, iar pentru Onești și pentru oneșteni nu voi pune în primejdie situația de a vă abandona chiar acum când în sfârșit am creat acel moment 0 așteptat de mult timp.

Îmi iubesc prea mult orașul, ca acum după ce l-am scos din datorii și l-am adus pe calea cea bună, să îl las pe mâna vreunui individ care are ca unic obiectiv, prin funcția obținută nemeritat, să își schimbe mașina sau vila sau să mai primească prin donație vreun spațiu comercial.

Cam asta este pățania prin care am trecut și care stă în calea candidaturii mele.

Dacă eu sunt “cel mai mare infractor din România”, așa cum unii încearcă să insinueze, doar dumneavoastră oneștenii puteți aprecia.

Armele nu sunt predate și vă promit că voi încerca clarificarea acestei situații, întrucât la acest moment doar faptul că există anumite interpretări că nu aș putea fi validat în septembrie cu un nou mandat și termenul foarte scurt până la finalul lunii aprilie (data depunerii candidaturilor) m-a determinat sa iau această decizie pe care vă promit că am cântărit-o cu atenție și alături de dumneavoastră o scoatem din nou la capăt.

Din acest motiv am ales să renunț la a mai candida, cel puțin la aceste alegeri și să îl susțin pentru funcția de Primar al Municipiului Onești pe domnul Adrian Jilcu, actualmente viceprimar al Oneștiului, cel cu care am lucrat alături timp de trei ani și jumătate și despre care pot spune că a fost mâna mea dreaptă în toate acțiunile pe care le-am întreprins în calitatea mea de primar și printre puținii capabili, sinceri și onești în a continua ce am început și care nu ne va dezamăgi.

În opinia mea Adrian Jilcu este singura persoană abilitată și capabilă să ducă mai departe proiectele începute de mine.

Îmi asum întru totul această decizie și vă asigur în aceeași măsură că voi fi în continuare alături de el, îl voi sprijini în noua misiune și vom forma împreună echipă PENTRU ONEȘTI.

Vă mulțumesc pentru încredere și am credința că nu vă voi dezamăgi nici de această dată!

Dumnezeu să aibă în pază Oneștiul și oneștenii!

Doamne ajută!

Sursa- facebook.com

Continue Reading

Actualitate

„Maratonul Resuscitării: Lecții de Prim Ajutor care Salvează Vieți”

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Samurai Gourmet: Japonia a ajuns în București, prin pasiunea lui Chef Rikito Watanabe și Cooking by Heinner

Published

on

– Într-o seară cu ploaie torențială și atenționare de cod roșu, Bucureștiul s-a oprit pentru o incursiune în cultura japoneză autentică. Lansarea colecției Samurai Gourmet, semnată de Chef Rikito Watanabe în colaborare cu Cooking by Heinner, a avut loc la Sanki Ramen Bar, într-o atmosferă vibrantă, plină de emoție, zâmbete și energie bună.

Deși vremea nefavorabilă ar fi putut descuraja pe oricine, invitații au venit în număr mare pentru a-l susține pe Riki și pentru a descoperi o colecție născută din respect, disciplină și pasiune pentru gătit. S-a râs, s-a gătit, s-a povestit, iar ploaia de afară a fost înlocuită cu o ploaie de aplauze și entuziasm înăuntru.

Despre Colecția Samurai Gourmet

Colecția Samurai Gourmet by Cooking by Heinner este o fuziune între tradiția japoneză și spiritul modern al gătitului. Construită în peste un an și jumătate de muncă, această gamă este rezultatul unei colaborări autentice între echipa Cooking by Heinner și Chef Rikito Watanabe – un chef care a adus savoarea japoneză în România și care a dorit ca prin această colecție să facă arta culinară niponă accesibilă pentru toată lumea.

Colecția include 9 cuțite japoneze profesionale și 11 wokuri și oale din inox și aluminiu, fiecare piesă reflectând esența filosofiei japoneze: echilibru, simplitate și respect pentru ingredient.

Cuțitele Samurai Gourmet

Cuțitele au fost create pentru a oferi precizie, control și eleganță, fiind inspirate din modelele tradiționale japoneze folosite de bucătarii profesioniști:
Sashimi, Sujihiki, Nakiri, Santoku, Gyuto, Satarul și cuțitele universale și de decojit.

Fiecare lamă este realizată din oțel inoxidabil de înaltă calitate, tratat termic pentru durabilitate și claritate în tăiere. Mânerele sunt confecționate din lemn natural, prelucrat cu atenție pentru confort, echilibru și o prindere sigură, ceea ce oferă fiecărui cuțit o personalitate unică.

Din respect pentru materialul natural, cuțitele nu sunt recomandate pentru spălarea în mașina de vase, pentru a menține integritatea lemnului și a prelungi durata de viață a lamei.
Designul este minimalist, dar sofisticat – o expresie a perfecțiunii japoneze și a rafinamentului discret.

„Sunt cuțite care te fac să simți legătura dintre tine și ingredient. Eu le folosesc cu încredere și pot spune că se apropie foarte mult de cele cu care am crescut în Japonia”, a spus Chef Rikito Watanabe.

Vasele și wokurile Samurai Gourmet

Gama de vase și wokuri a fost creată pentru a aduce performanță profesională într-un format accesibil.
Fiecare piesă este realizată din aluminiu, material recunoscut pentru durabilitate și pentru distribuția uniformă a căldurii.
Interiorul are un strat din ceramică neagră mată, iar bazele sunt compatibile cu toate tipurile de plite, inclusiv inducție.

Mânerele ergonomice asigură stabilitate și confort în utilizare, iar designul minimalist, cu linii curate și accente moderne, transformă fiecare vas într-un obiect statement în bucătărie.

„Am vrut ca Samurai Gourmet să nu fie doar frumos, ci și funcțional, robust și ușor de folosit de oricine iubește să gătească. Este despre echilibru – între performanță, design și preț corect”, a declarat Mihai Purdea, Brand Manager Cooking by Heinner.

Calitate premium, accesibilă tuturor

Într-o piață în care produsele japoneze autentice pot fi adesea inaccesibile, Cooking by Heinner și Chef Rikito Watanabe au reușit să creeze o colecție care oferă standardele profesionale ale bucătăriei japoneze la un preț prietenos.
S-a investit în materiale durabile, finisaje de calitate și o execuție atentă, fără a compromite accesibilitatea.

„Este o colecție făcută cu suflet, dar și cu rațiune. Ne-am dorit ca oricine să poată avea acasă un cuțit sau un wok cu ADN japonez, fără să plătească un preț exclusivist. Asta înseamnă pentru noi democratizarea pasiunii pentru gătit”, a completat Isabella Brănișteanu, Owner Thinkegic, agenția care a coordonat proiectul.

O lansare de suflet, în ciuda vremii

Evenimentul de lansare, desfășurat la Sanki Ramen Bar, a fost o adevărată demonstrație de reziliență și pasiune.
Deși afară ploua torențial, invitații au venit pregătiți să trăiască o experiență culinară autentică: live cooking cu Rikito, sesiuni de degustare, socializare și o atmosferă plină de emoție.
Cei prezenți au descoperit nu doar o gamă de produse, ci și o poveste despre curaj, reinventare și recunoștință.

„România mi-a dat o a doua șansă. Samurai Gourmet e modul meu de a spune mulțumesc și de a oferi înapoi tot ce am învățat – respect, echilibru și bucuria de a găti pentru cei dragi”, a spus Riki, emoționat, la finalul evenimentului.


Disponibilitate

Colecția Samurai Gourmet by Cooking by Heinner este disponibilă începând din această săptămână în magazinele partenere și online, inclusiv pe eMAG.

Despre Cooking by Heinner

Fondat în 2014, Cooking by Heinner aduce în bucătăriile românilor combinația perfectă între design, funcționalitate și accesibilitate.
De-a lungul timpului, brandul a colaborat cu nume emblematice ale gastronomiei românești – Chef Cătălin Scărlătescu, Chef Sorin Bontea, Simona Pope și Chef Nicolai Tand –, creând colecții care au redefinit experiența de gătit acasă.

Prin Samurai Gourmet, brandul continuă tradiția parteneriatelor autentice, ducând povestea gătitului japonez mai aproape de pasionații din România.

Despre Network One Distribution

Network One Distribution (NOD) este cel mai mare distribuitor de tehnologie din România, o companie cu acționariat 100% românesc și peste două decenii de experiență în industria de distribuție. Cu o echipă solidă de profesioniști și o rețea extinsă de parteneri la nivel național, NOD susține constant inovația și dezvoltarea pieței locale, oferind produse și soluții care îmbină performanța, designul și accesibilitatea.

În portofoliul său se regăsesc branduri românești care au devenit repere de încredere pentru consumatori, construite cu viziune și respect față de nevoile reale ale oamenilor.

Continue Reading

Actualitate

Târg de toamnă în Bacău: îmbrăcăminte, încălțăminte și bunătăți tradiționale

Published

on

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau