Actualitate
Salarii mai mici decât media națională
Actualitate
Accident grav pe DN2-E85, în comuna Filipești. O femeie și-a pierdut viața
În această seară, pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs pe DN2-E85, în comuna Filipești.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, fiind implicate trei persoane.
Două persoane s-au autoevacuat din unul dintre autovehicule, în timp ce cea de-a treia victimă, o femeie, a fost găsită încarcerată și în stare de inconștiență. După extragerea acesteia dintre fiarele contorsionate, echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au declarat decesul acesteia.
Celelalte două persoane implicate în accident au fost evaluate medical la fața locului și transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău pentru investigații și tratament de specialitate.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.
Actualitate
Evaluarea Națională 2026 | Ce spun elevii despre proba la Matematică: „A fost mai ușor decât mă așteptam”
Elevii de clasa a VIII-a au susținut proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale. După examen, mulți dintre candidați au declarat că subiectele au fost mai accesibile decât se așteptau și că speră la note mari.
Primele două subiecte au conținut itemi de tip grilă, iar la ultimul subiect elevii au avut de rezolvat probleme cu prezentarea completă a rezolvării.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie, iar rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 8 iulie.
Vezi în material ce impresii au avut elevii imediat după ieșirea din sala de examen.
Actualitate
Incendiu la o locuință din Oituz. Pompierii au intervenit rapid pentru limitarea pagubelor
Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la o locuință din comuna Oituz, satul Oituz, județul Bacău. La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, împiedicând extinderea flăcărilor dincolo de zona afectată.
În urma incendiului au fost afectate aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul casei.
Potrivit informațiilor furnizate de pompieri, cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și utilizării acestora în condiții de siguranță, pentru prevenirea unor incidente care pot pune în pericol bunurile și viețile oamenilor.



