Actualitate
Simulare Evaluare Națională, proba la matematică
Elevii de clasa a VII-a au susținut astăzi o nouă probă a simulării Evaluării Naționale, cea la matematică. Aceasta s-a desfașurat la nivel județean, o ocazie pentru elevi de a-și verifica cunoștințele pentru susținerea primului lor examen important, Evaluarea Națională.
Unii elevi se așteptau la subiecte mai ușoare.
Rezultatele acestor simulări nu se trec în catalog, ci se analizează la nivelul unității de învățământ în care s-au desfășurat testările, prin discuții individuale cu elevii, ședințe cu părinții.
Actualitate
Târg cu produse de sezon în Bacău
Actualitate
Tânără rătăcită în pădurea din Mărgineni, salvată de polițiștii din Hemeiuș
Comunicat de presă
La data de 11 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hemeiuș au acționat prompt pentru depistarea unei tinere care se rătăcise în pădure.
Tânăra de 25 de ani se întorcea spre casă cu autoturismul, prin pădurea din comuna Mărgineni și întrucât s-a împotmolit în nămol, aceasta a decis să continue deplasarea pe jos neavând semnal la telefon.
A parcurs aproximativ 4 km pe jos până a ajuns într-o zonă cu semnal de unde a apelat numărul de urgență 112.
Polițiștii au ținut legătura telefonic cu tânăra pe întreg parcursul până la găsirea acesteia.
Tânăra a fost ajutată de polițiști care, după ce s-au asigurat că este în siguranță, s-au întors în pădure și cu sprijinul unui pădurar din zonă și i-au scos autoturismul din noroi pentru ca aceasta să ajungă acasă.
