Actualitate
Tânar de 17 ani, fără permis de conducere și sub influența alcoolului, prins de polițiști conducând un autoturism

Comunicat de presă
În seara zilei de 04 octombrie a.c., în jurul orei 21:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, în timpul desfășurării activităților de patrulare, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe bulevardul Unirii din municipiul Bacău.
Conducătorul autoturismului nu a respectat semnalele polițiștilor și a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic. Vehiculul a fost observat de către polițiști oprind, iar din interior au coborât trei tineri, care au fugit.
La scurt timp, cu sprijinul unui polițist din cadrul Serviciului Rutier Bacău, aflat în timpul liber și al polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Bacău, au fost identificați cei trei tineri și conduși la sediul poliției pentru audieri.
Din cercetări a reieșit faptul că persoana care ar fi condus autoturismul este un tânăr de 17 ani, din comuna Hemeiuș, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării celui în cauză cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că autoturismul nu deținea inspecție tehnică periodică și nici asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) valabile. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru aceste abateri, precum și pentru conducerea sub influența alcoolului, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 4.050 de lei. Ca măsură complementară, au fost retrase plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
De asemenea, toți cei trei tineri au fost sancționați contravențional, conform Legii nr. 61/1991, pentru împiedicarea organelor de poliție să ducă la îndeplinire măsurile legale, fiecare cu amendă în valoare de 1.500 de lei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Bacău, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Reamintim cetățenilor prevederile articolului 335 alin. (1) din Codul penal conform căruia „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. De asemenea, conform alin. (2) „Cu aceeași pedeapsă se sancționează persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.”
Totodată, articolul 336 prevede la alin. (1) „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, alin. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.”

Actualitate
Simulare de cutremur în școli
Actualitate
Închidere temporară a Pasajului Oituz – Gușă pe timpul nopții

În perioada 13 – 16 octombrie, în intervalul orar 20:00 – 06:00, Pasajul subteran Oituz – Gușă va fi închis circulației pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță.
Lucrările presupun decolmatarea și curățarea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale, anunță Primăria Bacău.
Actualitate
Bărbat prins cu 15000 de pachete cu țigări de contrabandă

Comunicat de presă
La data de 9 octombrie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe D.N. 2 – E 85, a oprit în trafic, în localitatea Răcăciuni, un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, cetățean străin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că în interiorul autoturismului se aflau mai multe pachete de țigarete fără timbre fiscale, atât pe bancheta din spate, cât și în portbagaj, bunuri pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, care au efectuat controlul amănunțit al autoturismului, fiind descoperite aproximativ 15.000 de pachete de țigarete, de diferite mărci, fără timbru fiscal.
Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, autoturismul a fost indisponibilizat de către polițiști, iar, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Bacău.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.