Actualitate
Tânărul de 15 ani, reținut de polițiști, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile
IPJ Bacău
La data de 02 februarie a.c, polițiștii băcăuani au continuat administrarea probatoriului în cazul tânărului de 15 ani, reținut pentru loviri sau alte violențe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Astfel, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de acesta, sub aspectul comiterii a două infracțiuni de lipsire de libertate.
Ulterior, minorul a fost prezentat instanței care, la propunerea unității de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile.
Actualitate
Incendiu violent la o locuință din Onești. Un bărbat a murit
Incendiu violent la o locuință din Onești. Un bărbat a murit
Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții trecute la o locuință situată pe strada Siliștei, din cartierul Slobozia, municipiul Onești.
Intervenție de amploare a pompierilor din Onești
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Onești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o locuință cu regim de înălțime parter plus mansardă, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Exista suspiciunea că persoane ar fi surprinse în interior.
Victimă găsită carbonizată în locuință
Din nefericire, pompierii au descoperit în interiorul imobilului trupul carbonizat al unui bărbat, în vârstă de aproximativ 66 de ani.
Totodată, o femeie de 53 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe Onești.
Cauza probabilă a incendiului
Incendiul a fost localizat și lichidat de către pompieri, care au acționat ulterior pentru înlăturarea efectelor și prevenirea reaprinderii.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea focului deschis în spații închise.
Actualitate
Incendiu în Asău: Pompierii intervin la două locuințe
Pompierii militari băcăuani acționează în această seară pentru stingerea unui incendiu în satul Asău, comuna Asău. Patru autospeciale și o ambulanță SMURD au intervenit după ce flăcările au cuprins două locuințe pe aproximativ 160 mp.
Incendiul a fost localizat, iar echipajele lucrează în continuare pentru lichidarea completă. Misiunea este în desfășurare.



Actualitate
Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani
Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Mircea Lucescu, antrenorul și jucătorul care a inspirat generații întregi, a murit la vârsta de 80 de ani.
Un adevărat simbol al dedicării și pasiunii pentru fotbal, Lucescu rămâne în inimile tuturor fanilor săi și ale comunității sportive
