Actualitate
Un tânăr de 17 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj, a fost reținut de polițiști
Comunicat de Presă
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Bacău au reținut un tânăr de 17 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj.
Un minor de 17 ani, din Bacău a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, la data de 01 februarie a.c., ar fi fost deposedat de suma de 120 de lei de un tânăr de aceeași vârstă și i-ar fi solicitat, ulterior, să îi remită suma de 200 de lei, pentru a nu exercita asupra sa acte de violență.
Polițiștii au probat activitatea infracțională a bănuitului faţă de care au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de şantaj.
La data de 06 februarie a.c., păgubitul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a-i înmâna suma de 200 de lei, moment în care polițiștii de investigații criminale au acționat și au realizat prinderea în flagrant delict a bănuitului.
Acesta a fost condus la sediul poliției si audiat, fiind totodată, luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Tânărul a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.
Actualitate
„Cititul ne aduce împreună” – Ziua Internațională a Cititului Împreună, marcată la Școala Gimnazială „Alecu Russo”
Elevii Școlii Gimnaziale „Alecu Russo” au marcat Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată anual în prima zi de miercuri a lunii februarie, printr-o serie de activități educative dedicate lecturii.
Evenimentul a inclus momente de lectură cu voce tare, discuții despre cărțile preferate și activități interactive, menite să încurajeze plăcerea de a citi și spiritul de colaborare între elevi. Participanții au avut ocazia să împărtășească experiențe de lectură și să descopere importanța cititului în dezvoltarea limbajului și a empatiei.
Cadrele didactice au subliniat rolul cititului împreună ca instrument educațional esențial, care contribuie la formarea competențelor de comunicare și la dezvoltarea relațiilor interpersonale.
Prin astfel de inițiative, școala își reafirmă rolul în promovarea lecturii și în cultivarea interesului pentru carte încă de la vârste fragede.
Actualitate
Poliția Rutieră Bacău verifică transportatorii
La data de 3 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au desfășurat controale pentru respectarea legalității în transportul de marfă și persoane.
În cadrul acțiunii, a fost folosit programul TachoScan, pentru monitorizarea timpilor de conducere și odihnă. În urma verificărilor, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice.
Astfel de verificări vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței traficului rutier.



Actualitate
Sute de sancțiuni pentru viteză, în urma unei acțiuni ROADPOL desfășurate în județul Bacău
Bacău – Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, în perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2026, acțiuni de control pe principalele artere rutiere din județ, în cadrul Planului de acțiune ROADPOL – Speed, derulat la nivel european.
Scopul activităților a fost creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație generate de viteza excesivă, una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere grave.
În timpul controalelor, polițiștii au purtat discuții cu participanții la trafic, informându-i cu privire la riscurile și vulnerabilitățile generate de nerespectarea regimului legal de viteză.
În urma acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 557 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea vitezei legale, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, au fost reținute 36 de permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău reamintește conducătorilor auto că respectarea limitelor legale de viteză reprezintă o condiție esențială pentru siguranța rutieră și prevenirea accidentelor.
