Connect with us

Actualitate

Ziua Internațională a Cititului Împreună

Published

on

Actualitate

Persoane cercetate într-un dosar privind infracțiuni silvice, cu un prejudiciu estimat la peste 960.000 de lei

Published

on

Comunicat de presă

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind comiterea unor infracțiuni silvice, săvârșite în perioada 2020 – 2022, într-un canton silvic aparținând unui ocol silvic privat din județul Bacău.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au stabilit că, în perioada menționată, din fondul forestier administrat de respectivul canton silvic ar fi fost tăiată ilegal și sustrasă o cantitate de peste 1.500 de metri cubi de masă lemnoasă, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 960.000 de lei.

Din probatoriul administrat a reieșit faptul că persoana responsabilă de cantonul silvic ar fi pus anual în valoare, în mod repetat, aceleași unități amenajistice, autorizând partizi forestiere în cadrul cărora există suspiciuni rezonabile că ar fi utilizat în mod abuziv dispozitivul legal de marcare, marcând arbori suplimentari față de cei autorizați, care nu erau menționați în documentele oficiale.

Ulterior, împreună cu alți doi lucrători silvici și cu participarea pădurarului titular de canton, ar fi efectuat formal verificări și recepții ale exploatărilor forestiere realizate de către doi operatori economici favorizați, întocmind procese-verbale care atestau în mod nereal inexistența tăierilor ilegale, acoperind astfel activitatea infracțională.

Totodată, pentru a crea o aparență de legalitate, pădurarul ar fi utilizat un dispozitiv artizanal metalic cu formă circulară, asemănător dispozitivului legal de marcare, împreună cu spray-uri utilizate la marcarea arborilor, pentru a marca în mod fraudulos în vederea exploatării ilegale arbori suplimentari, în afara celor autorizați. Masa lemnoasă astfel obținută era valorificată prin intermediul celor două societăți comerciale implicate, iar lemnul de foc era comercializat către diverse persoane fizice.

De asemenea, s-a stabilit că materialul lemnos era introdus în depozitele unui operator economic, acoperit scriptic prin emiterea de avize de însoțire false, generate în aplicația SUMAL 2.0, cu sprijinul altor persoane implicate în cauză. În aplicație erau încărcate fotografii realizate pe un dispozitiv electronic, simulând transporturi fictive de lemn, în realitate realizate cu autoturisme, pentru a induce în eroare sistemul electronic și a justifica stocurile scriptice.

În cauză, au fost puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în luna martie 2023.

Cercetările au vizat 21 de persoane, 7 cu calitatea de personal silvic. Față de 7 dintre cei în cauză, dintre care 2 lucrători silvici, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind plasați sub control judiciar.

La finalul cercetărilor, polițiștii au propus trimiterea în judecată a 17 persoane (5 cu calitate de personal silvic, 3 reprezentanți ai unor societăți comerciale și 9 persoane fără calitate oficială), precum și menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra sumelor de bani prezente și viitoare din conturile bancare ale acestora, dar și asupra unor bunuri mobile și imobile, în valoare de peste 200.000 de euro.

Totodată, două dintre persoanele implicate, respectiv o persoană fizică și una juridică, au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continue Reading

Actualitate

Două persoane identificate și reținute după ce ar fi comis mai multe tâlhării

Published

on

Comunicat de presă

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au documentat și probat activitatea infracțională a două persoane, de 25, respectiv 26 de ani, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de tâlhărie.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 01 – 07 iulie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras, prin smulgere, bijuterii de la mai multe persoane din municipiul Bacău.

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat un tânăr de 26 de ani din comuna Filipești și o tânără de 25 de ani din județul Neamț, bănuiți de comiterea faptelor.

Pe numele celor în cauză, polițiștii de investigații criminale au emis mandate de aducere. Aceștia au fost depistați la data de 08 iulie a.c., de polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Piatra Neamț și conduși la sediul poliției pentru audieri.

De asemenea, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea returnării proprietarilor, o parte dintre bijuteriile sustrase.

După administrarea probatoriului, față de cei doi tineri a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în arestul I.P.J. Bacău.

La data de 09 iulie a.c., aceștia au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

La activități au participat și polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Transporturi Feroviare Bacău și Piatra Neamț.

Cercetările sunt continuate.

Continue Reading

Actualitate

Tentativă de răpire în parcarea unui supermarket din Bacău

Published

on

La data de 08.07.2025, polițiștii băcăuani au fost sesizați cu privire la comiterea unei tentative de lipsire de libertate a unei femei, în municipiul Bacău.

Din cercetările preliminare a reieșit faptul că doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 46 de ani, ambii din județul Dâmbovița, în timp ce se aflau într-o parcare a unui supermarket din municipiul Bacău, ar fi încercat să o introducă cu forța într-un autoturism pe o femeie de 29 de ani, din localitate, împotriva voinței acesteia.

În momentul în care mai mulți cetățeni s-au apropiat, suspecții au fugit într-o direcție necunoscută.

Pentru depistarea suspecților au fost derulate activități polițienești specifice, autoturismul folosit de aceștia fiind identificat la scurt timp într-o parcare din municipiu.

Polițiștii au desfășurat activități de căutare, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în vederea identificării și depistării celor doi bărbați suspectați de comiterea faptei.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că cei în cauză s-ar fi deplasat cu un taxi spre municipiul București,sens în care inspectoratele de poliție din județele învecinate au fost informate, în vederea sprijinirii activităților specifice.

La scurt timp de la momentul sesizării, polițiștii au reușit depistarea celor doi bărbați suspectați de comiterea faptei, aceștia aflându-se în prezent în custodia polițiștilor.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau