Connect with us

Actualitate

Prinși cu substanțe interzise de doi jandarmi aflați în timpul liber

Published

on

Ieri seară, în jurul orei 22.00, doi jandarmi aflați în timpul liber în zona pasajului Oituz din municipiul Bacău i-au surprins pe doi tineri în timp ce preparau o țigaretă cu aspect atipic și care, la vederea acestora, au devenit agitați și au început să fugă.
În câteva minute, jandarmii au reușit să-i prindă și au solicitat sprijinul unui echipaj de jandarmerie, care în urma percheziției corporale efectuate au găsit asupra acestora un plic ce conținea un praf alb, dar și o tigaretă confectionată artizanal tip ” joint”, care emana un miros înțepător, susceptibile a face parte din categoria substanțelor cu efecte psihoactive, interzise de lege.

Jandarmii au ridicat în vederea confiscării plicul cu parful alb și tigareta, pe care le-au înaintat pentru continuarea cercetărilor către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu actele de constatare întocmite.
Ținem să le reamintim și de această dată tuturor cetățenilor faptul că, în conformitate cu prevederile legii 143/ 2000, Articolul 4, „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, CUMPĂRAREA sau DEȚINEREA de droguri PENTRU CONSUM PROPRIU, fără drept” , este INFRACȚIUNE.

Comunicat de presă

Actualitate

Evaluare Națională clasa a II-a 2024, proba la matematică

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Protest la APM Bacău

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Târg de imbrăcăminte și încălțăminte în Bacău

Published

on

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau