Connect with us

Actualitate

În timp ce era căutat de autoritățile germane, comitea infracțiuni și pe teritoriul României

Published

on

Comunicat de presă


Un bărbat de 35 de ani este cercetat de polițiștii din Moinești pentru comiterea
infracțiunii de furt calificat. Acesta este în Arestul I.P.J.Bacău.


La data de 12 iulie a.c., Poliţia municipiului Moineşti a fost sesizată de către o
femeie de 34 de ani, din localitate, despre faptul că, în perioada septembrie 2022 – iulie
2023, bărbatul de 35 de ani i-ar fi sustras din locuinţă bunuri şi suma de 6000 de euro.
Din cercetări polițiștii au stabilit că, femeia ar fi avut o relaţie de prietenie cu cel în
cauză care i-ar fi sustras cheile apartamentului din Moineşti, de unde ulterior, în repetate
rânduri i-ar fi sustras bunuri electrice, electrocasnice, mobilier şi suma de 6.000 de euro.
În cadrul dosarului penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
furt calificat, la data de 13 iulie a.c, în baza unui mandat de percheziţie domiciliară,
polițiștii din Moinești au efectuat percheziţia la locuinţa bărbatului din oraşul Comăneşti
unde au fost identificate o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, prejudiciul fiind
recuperat parțial.
Cercetările continuă cu bănuitul aflat sub efectul unei alte măsuri preventive, fiind
depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău, în baza unui
mandat european de arestare emis de către autoritățile din Germania, fiind cercetat pentru
săvârşirea a 66 de infracţiuni, printre care fraudă, vătămare corporală gravă, lovire sau
alte violențe, amenințare, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor,
șantaj, înșelăciune, infracțiuni la regimul rutier, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul
Germaniei.
Bărbatul se află în Arestul I.P.J. Bacău.

Actualitate

Tineri din Bacau prinși în flagrant delict și reținuți de polițiști, când încercau sa spargă un easybox

Published

on

I.P.J Bacău

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Bacău-Secția 1 Poliție au prins în flagrant delict doi tineri, unul de 17 ani, iar celălalt de 20 de ani, care ar fi comandat produse electronice, de pe diferite site-uri, apoi ar fi încercat să le sustragă dintr-un punct de ridicare personală, fără a le plăti.

În noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în jurul orei 02.00, aceștia ar fi fost surprinși în timp ce ar fi încercat să sustragă dintr-un easybox, telefoanele pe care le-ar fi comandat.

În urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău, a fost stabilită identitatea celor doi tineri care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Tinerii au fost prinși, imobilizați şi conduși la sediul Poliţiei, pentru continuarea cercetărilor.

Ulterior, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Arestul I.P.J Bacău.

Continue Reading

Actualitate

Incendiu la un apartament din Moinești! Mai multe persoane au fost evacuate

Published

on

Comunicat de presă

În jurul orei 14:35, pompierii au fost anunțați despre producerea unui incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe situat pe strada str. Vasile Alecsandri din municipiul Moinești.
La fața locului s-au deplasat de urgență 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara și ambulanța SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, 20 de persoane erau autoevacuate în condiții de siguranță. Concomitent cu acțiunea de stingere s-a intervenit pentru căutarea – salvarea eventualelor victime, pompierii evacuând alte 7 persoane.
Incendiul a fost lichidat, au ars bunuri casnice si electrocasnice dintr-un apartament de la parterul unui bloc de tip P+4.
Echipajul SMURD a acordat ingrijiri medicale unei persoane de sex feminin care prezenta atac de panica.

S-a acționat pentru ventilarea spațiilor și înlăturarea efectelor negative.
Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Continue Reading

Actualitate

Articole pirotehnice ridicate de polițiști

Published

on

Comunicat de presă

La data de 10 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat, în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la regimul materiilor explozive reglementate de Legea 126/1995R.

În cadrul activităților a fost efectuată o percheziție domiciliară la imobilul unui tânăr de 31 de ani, din comuna Roșiori.

Polițiștii au găsit și indisponibilizat aproximativ 400 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 și F4.

A fost întocmit dosar penal la Legea nr. 126/1995R privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare de 50.000 de lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

              *

Polițiștii aduc în atenție următoarele:

• Comercializarea articolelor pirotehnice de orice categorie către minorii sub 16 ani este interzisă. Această faptă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
• Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice de risc scăzut, mediu și mare de către persoane neautorizate.
• Persoanele fizice pot utiliza doar articole pirotehnice din categoria F1, destinate utilizării în spații restrânse și care prezintă un nivel de risc foarte scăzut.
• Toate articolele pirotehnice trebuie folosite numai în spații adecvate și fără a pune în pericol propria persoană sau pe cei din jur.
• Achiziționarea acestora trebuie făcută exclusiv din surse autorizate. Persoanele fizice nu pot desfășura activități precum comercializarea, depozitarea, confecționarea, importul sau transmiterea articolelor pirotehnice.
• Utilizarea neautorizată a articolelor pirotehnice poate provoca accidentări grave, incendii, pagube materiale și situații de risc major pentru copii și adulți.

Polițiștii recomandă respectarea strictă a legislației privind vânzarea, deținerea și folosirea articolelor pirotehnice.

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau