Actualitate
Mai mulți donatori de sânge
Numărul donatorilor de sânge începe să revină la nivelul de dinainte de pandemie. In luna ianuarie, sute de persoane au mers la centrul de transfuzii pentru a dona sânge. O veste bună este aceea că in ultimul an a crescut numărul băcăuanilor care donează pentru prima dată sânge, iar apoi vin constant la centrul de transfuzii.
Deși datele recensământului arată că populația județului a scăzut, numărul persoanelor care aleg să salveze o viață donând sânge a crescut în ultima perioadă. La acest fapt contribuie și colectele mobile pe care le fac angajații centrului de transfuzii în județ, fie la alte spitale, fie chiar la unele societăți comerciale mai mari.
Nevoia de sânge este constantă, indiferent de grupa sanguină, însă niciodată stocul nu este zero, spun reprezentanții centrului de transfuzii.
In ultimele luni, centrul de transfuzii a trecut printr-o serie de lucrări de renovare, însă chiar și așa donatorii au putut dona sânge în condiții de siguranță.
In ultimul an, peste 7800 de persoane au donat sânge la centrul de transfuzii Bacău. Pot dona sânge persoanele cu vârstă cuprinsă între 18 si 60 de ani, cu o greutate de minimum 55 de kg și cu o stare bună de sănătate. Fiecare donator primește tichete de masă în format electronic care se încarcă cu suma de aproximativ 60 de lei.
Actualitate
Târg cu produse de sezon în Bacău
Actualitate
Tânără rătăcită în pădurea din Mărgineni, salvată de polițiștii din Hemeiuș
Comunicat de presă
La data de 11 noiembrie a.c, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hemeiuș au acționat prompt pentru depistarea unei tinere care se rătăcise în pădure.
Tânăra de 25 de ani se întorcea spre casă cu autoturismul, prin pădurea din comuna Mărgineni și întrucât s-a împotmolit în nămol, aceasta a decis să continue deplasarea pe jos neavând semnal la telefon.
A parcurs aproximativ 4 km pe jos până a ajuns într-o zonă cu semnal de unde a apelat numărul de urgență 112.
Polițiștii au ținut legătura telefonic cu tânăra pe întreg parcursul până la găsirea acesteia.
Tânăra a fost ajutată de polițiști care, după ce s-au asigurat că este în siguranță, s-au întors în pădure și cu sprijinul unui pădurar din zonă și i-au scos autoturismul din noroi pentru ca aceasta să ajungă acasă.
