Connect with us

Actualitate

Reținut de polițiștii Biroului Rutier Bacău după o urmărire în trafic

Published

on

Comunicat de presă

La data de 09 martie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău a depistat pe strada Calea Moldovei din localitate, un autoturism care, la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, a ocolit autospeciala de poliție continuându-și deplasarea.

Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic, reușind să-l blocheze și să extragă de la volan conducătorul acestuia, imobilizându-l.

În urma verificărilor a reieșit că, persoana în cauză este un tânăr de 19 ani, din municipiul Bacău, care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cel în cauză a fost testat aparatele din dotare, rezultatele fiind negative pentru consumul de alcool sau alte substanțe.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

Facem precizarea că, modul de deplasare în trafic al tânărului cu autoturismul, s-a făcut prin încălcarea mai multor reguli de circulație rutieră de natură să pericliteze, atât siguranța sa, cât și a celorlalți participanți la traficul rutier.

Actualitate

Primăria nu mai oferă tichete de Sărbători  pentru pensionarii cu venituri mici

Published

on

Continue Reading

Actualitate

Accident rutier cu o persoană încarcerată în satul Bogdan Vodă, comuna Săucești

Published

on

În această dimineață pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier pe raza comunei Săucești, sat Bogdan Vodă.
Pentru gestionarea situației s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea si ambulanța SMURD.
Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că un autoturism, în care se afla o singură persoană, a intrat în coliziune cu un autobuz parcat.
În urma impactului o persoană a rămas încarcerată. Salvatorii au acționat de îndată pentru extragerea în siguranță a victimei.
Ulterior persoana a fost asistată medical și transportată la spital pentru tratament de specialitate de către ambulanța SMURD.

Sursa: ISU Bacău

Continue Reading

Actualitate

Vor demola Creșa, după ce 3 ani au încercat să o modernizeze

Published

on

Continue Reading

Copyright © 2019 PlusTV - Bacau