Actualitate
Ziua porților deschise la Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău

Actualitate
Târg de toamnă în Bacău: îmbrăcăminte, încălțăminte și bunătăți tradiționale
Actualitate
Accident rutier pe Calea Moldovei

În jurul orei 14:20, echipajele ISU au fost solicitate să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme pe Calea Moldovei, municipiul Bacău.
Din primele informații, în urma impactului a rezultat o persoană încarcerată.
La fața locului s-au deplasat, de urgență:
- o autospecială de stingere cu apă și spumă,
- o autospecială pentru descarcerare,
- două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
Misiunea este în desfășurare.
Actualitate
Razie de amploare a polițiștilor în orașul Comănești

Comunicat de presă
La data de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Comănești împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului Siguranță Școlară și specialiști criminaliști, sprijiniți de conductori câini serviciu, sub coordonarea Serviciul de Ordine Publică Bacău, au organizat o razie de amploare, în orașul Comănești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea siguranței cetățenilor și asigurarea unui climat de ordine publică.
În cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 150 de persoane, verificate peste 100 de autovehicule și instituite 3 filtre rutiere. Totodată, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, au fost controale 7 societăți comerciale și au fost desfășurate activități preventive în unitățile de învățământ din localitate.
Polițiștii au constatat 4 infracțiuni în flagrant delict, dintre care una la regimul circulației rutiere și trei privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice.
Totodată, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 32.000 de lei.
Dintre acestea, 55 au fost aplicate pentru abateri la regimul circulației rutiere, 4 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind aparatele de marcat electronice fiscale, 3 pentru nerespectarea H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, 2 privind protecția animalelor, 1 pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și 1 conform Legii nr. 61/1991 privind regulile de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere.
În cadrul activităților, polițiștii de investigații criminale au descoperit și indisponibilizat un autoturism urmărit de autoritățile italiene, acesta fiind căutat în vederea confiscării.
Astfel de acțiuni vor continua, polițiștii acționând permanent pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru combaterea faptelor antisociale.








